Dezamăgirea cea mai mare este în tabăra susţinătorilor lui Crin Antonescu. Văzut iniţial ca o alternativă, liderul liberal s-a "predat" în cele din urmă unuia dintre finalişti. Însă, alianţa creată astfel nu reuşeşte să puncteze decisiv, iar scorul estimat pentru al doilea tur al prezidenţialelor se menţine strâns, făcând posibil orice rezultat.
Există totuşi o greşeală foarte gravă, pe care inclusiv liberalii şi-au asumat-o, deşi subiectul este omis din galeria mediatizată a scandalurilor de campanie: ratarea a cel puţin unei tranşe de împrumut din creditul luat de la FMI şi Comisia Europeană. Se ştie că, în lipsa unui Guvern, inspectorii financiari internaţionali au preferat să sisteze virarea feliilor din creditul de 20 de miliarde de euro făcut în numele României. În consecinţă, pierderea a trebuit să fie acoperită din alte surse, iar Ministerul de Finanţe a reuşit să adune din credite bancare trei sferturi din suma care îi mai trebuia pentru plata pensiilor şi salariilor. Însă băncile comerciale au taxat Guvernul cu dobânzi mai mari decât cele practicate la împrumutul extern, astfel că cele 700 de milioane de euro luate vor produce o dobândă cel puţin dublă. Adică, în loc de 30 de milioane, Ministerul Finanţelor va trebui să dea înapoi 60 peste suma împrumutată.
Ştim cu toţii cine va trebui să suporte plata acestei sume. Ceea ce nu ştim este de ce a trebuit făcută o afacere atât de proastă? Dacă FMI a vrut un Guvern şi o lege a bugetului pe anul viitor pentru a continua creditarea, de ce nu le avem? Guvernul putea fi schimbat oricând cu cel al lui Johannis, al lui Croitoru sau chiar al lui Negoiţă. O stare de "normalitate" reală, nu doar invocată patetic la nesfârşit de candidaţii în alegerile de duminică.
Şi câte s-ar fi putut face cu cele 30 de milioane de euro pierdute astfel peste dobânda FMI! De exemplu, domnul Geoană tocmai a ratat aducerea înapoi în ţară a 1.500 de români. Ce risipă de voturi...
O afacere păguboasă
Cei rămaşi în cursă par să-şi fi împărţit în mod egal meritele şi păcatele. De aici şi dificultatea de a opta între cei doi aspiranţi la cea mai înaltă funcţie în stat.
