„Cât timp voi fi prim-ministru nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este de a uşura şi de a simplifica viaţa economică, nu de a o complica” - Viorica Dăncila, 29 ianuarie 2018, la numirea sa în funcţia de premier.
„În mandatul meu de ministru nu o să adaug taxe noi, nu o să cresc cuantumul lor, dimpotrivă, obligaţia mea e să fim în sens invers” - Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor, ianuarie 2018, la numirea în funcţie.
„Aşa ceva nu există în discuţii la nivel de guvern, la nivel de coaliţie. Nici pentru anul viitor nu se pune problema de a creşte vreo taxă, vreun impozit, absolut deloc. Cei care dau astfel de veşti sunt inconştienţi, pentru că în felul acesta sunt şi iresponsabili. Contaţi pe ce vi se spune în mod oficial de către oamenii din guvern şi de cei din coaliţie” - Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor, mai 2018.
„Nevoia de relaxare fiscală, atât pentru sectorul privat cât şi pentru angajaţi era acută. Şi va continua, vom reduce atât numărul taxelor cât şi cuantumul lor” – Liviu Dragnea, mai 2018.
Evident, totul a fost o mare minciună. O altă minciună din multele spuse de guvernarea PSD-ALDE. Guvernul tocmai ce a anunţat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, pentru modificarea regimului fiscal prin creşterea unor taxe şi introducerea altora noi, ce ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2019, cu efecte devastatoare pentru economie şi pentru România. Pentru că, indiferent ce spune Guvernul PSD-ALDE, măsurile avute în vedere, dacă se vor aplica, vor îngropa România şi viitoarele generaţii de români.
De fapt, aşa cum era de aşteptat, Guvernul PSD-ALDE a rămas fără bani. Am spus-o de mult: nu ai cum să măreşti nejustificat pensii şi salarii la stat, fără să ai o sursă financiară pentru asta. Şi nu ai de unde să faci rost de bani, decât dacă renunţi la investiţii – ceea ce s-a întâmplat, dacă te tot împrumuţi – ceea ce s-a întâmplat – şi dacă impui noi taxe mediului privat, cel care susţine, de fapt, întreaga economie - ceea ce, iată, se întâmplă acum. Iar efectele vor fi cumplite.
În primul rând, indiferent de ce taxe noi se vor impune băncilor, companiilor din energie ori celor din telecom, într-un fel sau altul ele se vor regăsi în costul final pe care îl plăteşte tot populaţia. Cât de penibilă poate fi „taxa pe lăcomie” impusă băncilor, taxa calculată în funcţie de ROBOR, ca şi cum rata de referinţă n-ar fi un rezultat al politicilor economice guvernamentale, ci o invenţie a băncilor? Cum să vii cu o asemenea justificare?
În al doilea rând, să mituieşti populaţia cu banii pe care aceasta i-a strâns la Pilonul II de pensii şi să permiţi retragerea sumelor colectate până acum va lovi grav nu doar în viitorul celor care vor ieşi la pensie peste 20-30 de ani, dar va distruge efectiv Pilonul II, pe care se bazează în prezent o mare parte e economiei româneşti, inclusiv Guvernul – pentru că banii depuşi de cei 7 milioane de cotizanţi sunt investiţi în acţiuni şi, mai ales, în titluri de stat. Apropo, bursa de la Bucureşti a pierdut ieri tot ceea ce a câştigat în tot acest an.
În al treilea rând, este dat peste cap întreg mediul economic privat, toate bugetele companiilor, planurile imediate de investiţii şi dezvoltare, de care depind implicit numărul de angajaţi, stabilitatea locurilor de muncă ori chiar existenţa multora dintre firme.
Ceea ce face Guvernul PSD-ALDE este să intervină direct în piaţă, să încerce să impună nişte reguli ce nu ţin de regulile unei economii libere. Sunt de fapt măsuri comuniste, inspirate din politicile de stat ale unor dictaturi sud-americane, soldate dezastruos din punct de vedere economic şi social.
Dar cel mai important şi, în acelaşi timp, cel mai grav aspect este acela că se creează certitudinea unui stat ostil la adresa mediului privat în general, a companiilor străine prezente în România sau cu planuri în a investi aici în special. Se conturează un mediu economic tot mai neprimitor, în care investitorii străini nu sunt doriţi, ci sunt priviţi ca nişte duşmani ai poporului, chiar de către statul român – o acţiune populistă declanşată cu premeditare de PSDragnea, operaţiune care sună foarte bine în creierul neinformat al unor mase de manevră, dar care în realitate va duce România la colaps economic şi social. Îmbrăcată în forme plăcute auzului unor naivi, aceasta este de fapt cea mai periculoasă acţiune pe care ar fi putut-o declanşa cineva împotriva României şi a poporului român.
PS: Nu-i aşa că aţi şi uitat de ordonanţa pentru amnistie şi graţiere?