Nu e normal ca, după ce toți oficialii statului român au transmis românilor din Diaspora să nu vină în țară de Paște, pentru că oricum nu îi vor vedea pe cei dragi, la intrarea în România așteptându-i automat 14 zile de carantină, regula să fie schimbată cu doar câteva zile înainte, iar carantina instituționalizată să fie transformată într-o banală izolare la domiciliu pe proprie răspundere. Sunt convins că românii responsabili din străinătate nu vor veni acum în țară – cred că au înțeles că nu moare nimeni (la propriu) dacă de Paștele acesta își văd rudele doar pe internet. Dar vor fi și mulți care vor profita de relaxarea asta total fără sens, care putea fi aplicată, în cel mai bun caz, după Paște.
Nu e normal ca, de Paște, să nu aplici niște restricții mai dure privind circulația, dacă tot bați atâta monedă pe izolare și distanțare socială. Măcar în cele 2 zile, duminică și luni, ar fi fost necesară interdicția circulației cu mașină sau de orice fel, dat fiind că și magazinele și farmaciile sunt închise. Ar fi fost mai sigur pentru toată lumea. Așa, mulți își vor găsi motive să-și viziteze părinții, nașii, rudele pe motiv de asistență a persoanelor vârstnice sau bolnave. Astfel, sub pretextul asigurării hranei acestora („Le ducem de mâncare bieților oameni, boss!”), mulți vor profita de această posibilitate pentru a încinge petreceri – de altfel, fără nicio legătură cu spiritul Sărbătorii Paștelui.
Nu este normal ca banii necesari plății șomajului tehnic să fie asigurați, prin rectificare bugetară, abia în miercurea dinaintea Paștelui, în condițiile în care doar joi mai este zi lucrătoare! Nu este normal să lași, astfel, sute de mii de oameni aflați în șomaj tehnic fără bani înainte de Paște, oameni care au primit ultimul salariu la început de martie!
Nu e normal ca doar mediul privat să suporte costul social și economic al acestei crize izbucnite pe fondul pandemiei de COVID-19. Nu este normal ca bugetarii care chiar nu muncesc să fie plătiți în continuare cu 100% - nu este corect mai ales față de colegii lor care nu-și mai văd capul de treabă. Nu este de înțeles cum se face că nu există nici măcar un angajat al statului în șomaj tehnic, în timp ce din mediul privat să fie peste 1 milion de oameni.
Nu este normal ca demnitarii să nu susțină și ei, ca un gest de solidaritate, tot acest efort financiar al statului român, pe care îl presupune situația actuală. Ar fi trebuit ca, încă din prima zi a instituirii stării de urgență sau chiar de la primele semne ale crizei, de la început de martie, demnitarii să fi renunțat la 25% din salariu, așa, ca un semn de sprijin moral al celor care au intrat în șomaj tehnic sau care au rămas complet fără un loc de muncă. Nu știu câți dintre demnitari, parlamentari, guvernanți ori angajați la stat cu salarii oricum foarte mari realizează cum e să trăiești 2 luni de zile, cel puțin, cu doar 75% din salariul minim pe economie, situație în care se află sute de mii de români. O reducere a indemnizațiilor demnitarilor cu măcar 25% ar fi fost un semnal de sprijin al celor cu adevărat afectați și, în special, un gest de bun simț. Politic și, mai ales, uman. Așa ar fi fost normal, în toată această anormalitate!
