Am încercat zilele trecute să ies din Brăila pe şoseaua Tudor Vladimirescu, cea care leagă Calea Galaţi de şoseaua de Centură. Unii dintre voi ştiţi ce spun. Aţi văzut craterele în care încape cu totul o maşină. Altădată am vrut să cobor până pe malul Dunării, la bac, dar m-am întors din drum fiindcă gropile pline cu apă şi noroi păreau şanţuri de apărare săpate în jurul unor cetăţi medievale. Nu doar ieşirile din oraş sunt aşa. Toate străzile oraşului sunt pline de gropi şi, cu fiecare zi ce trece, situaţia este din ce în ce mai gravă. Când este întrebat, primarul Dragomir dă vina pe firmele care contestă licitaţia, apoi pe întârzierea cu care s-a organizat licitaţia şi, în ultimă instanţă, pe vechea administraţie, de parcă fostul primar nu ar fi Aurel Simionescu, colegul său de partid şi consilierul său personal. Apoi, ca să-l apere, o să-ţi spună că de străzi s-a ocupat fostul viceprimar liberal, fireşte, şi că Simionescu nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i miroase, de parcă primarul nu ar fi avut putere să dea ori să ia atribuţiile sau să se întrebe ce mama naibii se întâmplă cu străzile oraşului la cârma căruia se afla.
Dar gropile nu sunt singura problemă catastrofală – dacă firmele de asigurări şi toţi şoferii ce-şi distrug maşinile pe străzile Brăilei ar da în judecată primăria, Marian Dragomir ar înţelege de ce folosesc cuvântul “catastrofală” – a oraşului. Văd că a trecut sub tăcere problema transportului în comun şi deşi am făcut o solicitare în baza legii 544 pentru informaţii de interes public, nici până la această oră nu am primit răspunsurile complete. În fond, Primăria Brăila a scos de pe traseu firma privată care îşi onorase toate obligaţiile financiare către administraţia publică locală pe motiv că maşinile sunt mai vechi de zece ani şi, pentru o vreme, a înlocuit microbuzele private cu autobuze Braicar chiar mai vechi decât maşinile pe care le-a scos de pe traseu, apoi cu microbuze noi pentru care s-au cheluit cu nemiluita bani publici care ar fi putut fi folosiţi la altceva dacă transportul ar fi aparţinut în continuare privaţilor. Microbuze noi care – ce să vezi? – sunt insuficiente, la orele de vârf, pe traseele 16 şi 17 circulându-se ca pe vremea lui Ceauşescu – în picioare ori înghesuiţi pe scară, în poziţii total incomode. O minune de transport într-un oraş care se visează european! Povestea însă nu se termină aici. În tot acest timp, în vreme ce Dragomir se laudă că a prins doi hoţi de panseluţe, transportatori privaţi cu datorii de miliarde la bugetul local îşi văd liniştiţi de treabă – de parcă vechimea maşinilor era singura problemă din transportul public local. Gurile rele spun că domniile lor, proeminente figuri ale lumii interlope locale, ar fi şi ceva rude cu înalţi funcţionari din primărie şi că sunt de neatins de braţul fleşcăit care face legea la Brăila şi toleraţi să acumuleze datorii pe care nu le vor achita în veci. În acelaşi peisaj, avantajat de imixtiunile administraţiei locale în piaţa liberă, managerul Braicar, pironit în scaun din cretacicul timpuriu, incapabil să dezvolte o reţea modernă de transport într-o economie concurenţială, îşi deşartă incompetenţa pe spatele brăilenilor sub privirea indulgentă dacă nu chiar complice a primarului.
Am fost optimist şi am aşteptat cu încredere o administraţie locală competentă, însă cred că a trecut ceva timp ca să-mi fac o imagine corectă aşa că nu mi-e teamă că greşesc când o să o spun: la mai bine de şase luni de la preluarea mandatului, Brăila lui Marian Dragomir arată mai rău decât Brăila lui Aurel Simionescu. Mai plină de gropi şi mai plină de câini, dar, cel mai trist, fără speranţă de mai bine. Mi-e teamă că în afară de a mătura străzile şi a cheltui bani publici pe concerte şi serbări, administraţia publică locală va continua să fie un dezastru. Nu sunt soluţii pentru repunerea în circulaţie a tramvaielor pe Dorobanţi, nu sunt soluţii pentru un transport comun civilizat, nu sunt soluţii pentru problema câinilor maidanezi, nu sunt soluţii pentru problema parcărilor, nu sunt soluţii pentru încurajarea investitorilor privaţi, nu sunt soluţii pentru nimic din tot ce a promis primarul atunci când a candidat. şi, da, aş avea curajul să mă prind într-un nou pariu că, dacă iarna asta va fi neiertătoare, deszăpezirea oraşului va fi un dezastru (1) şi va costa enorm (2).
Cred că înconjurat de lăudătorii de serviciu, aplaudat pentru fiecare mărgică şi ghiveci cu flori pe care-l pune prin parcări, Dragomir pierde rapid contactul cu realitatea. Iar realitatea este cea de pe stradă. Este realitatea câinilor, a înghesuielii din microbuze, e realitatea aşteptării în staţii, realitatea sifonării banilor publici şi a neachitării datoriilor, realitatea unui oraş corupt şi cenuşiu.
