Nou pe ecrane: "Costică", de Constantin Cibu

După ce a plecat cu capul în pământ din PNL Brăila şi cu urma pronunţată a unui şut în partea dorsală, după ce a străbătut ceţurile învolburate ale Deltei (ca un Ulisses cu buzunarele pline de eugenii Phoenix) în umila lui bărcuţă de nu ştiu câte mii de euro, sforăind - da, ca în Senat! - pe sub pletele sălciilor şi visând cărăşei zburători cu licitaţii publice în plisc, Cibu s-a trezit din somn, şi-a curăţat urdorile şi ridicându-şi privirea spre cer, a fost trăsnit de un fulger. De-o dorinţă, am vrut să spun. Cibu, mai exact Costică (doar ne-a fost primar, deci ne putem permite o asemenea familiaritate), vrea să fie din nou primar. Ce spuneţi? Costică e plin de tupeu? Da, Costică e plin de tupeu. Dar, totuşi, să nu fim răi cu Costică, căci asta se întâmplă doar pentru că al nostru Costică, din punct de vedere al rasei de politician pe care o reprezintă, aceea a trântorului de carieră, ştie una şi bună: că politica e pentru fătălăi ţâfnoşi cărora le place să se spargă-n figuri, pronunţând cuvinte mari şi obscure precum "libertate" şi "conştiinţă", în timp ce bărbaţii adevăraţi, ăia care ştiu să bage râma în cârlig (nu-i aşa, Costică?), precum Costică al nostru, "vrea" betoniere cu bani.

În fond, de ce să ne supărăm? Nu că ar fi handicapat emoţional, dar Costică al nostru nu face altceva decât să militeze şi el, după cât îi permite "metafizica", pentru dreptul lui la fericire.

Eu, personal, din activitatea de până acum a lui Costică, n-am reţinut decât cinci lucruri: 1. că a fost unul dintre cei mai dezastruoşi primari post-decembrişti ai Brăilei; 2. că-i place să dea la peşte; 3. că, pe post de senator, îi tremură nădragii de extaz în faţa banului public (alias "indemnizaţia"), devorându-l dintr-o singură înghiţitură, şi că este renumit pentru constanţa cvasi-fanatică cu care sforăie pe băncile Parlamentului; 4. că, oricât s-ar strofoca, al nostru Costică nu poate înţelege care-i diferenţa dintre o doctrină şi mentalitatea unui şef de trib; 5. că al nostru Costică a fost cel care i-a servit pe tavă Piaţa Concordia lui Simion Cloşcă. În rest, doar un cumul ameţitor de declaraţii obtuze prin presă.

Dacă al nostru Costică îşi va lua vreodată la puricat destinul politic, va rămâne în palmă cu un bileţel. Iar pe bileţel va scrie: "no, iată nimicul!". Chiar dacă al nostru Costică a trasat răbdător un mare zero în contul politicii, există, totuşi, un capitol la care s-a priceput. Să-l numim "meşteşugăresc". Costică al nostru s-a dovedit un AS în a asambla tineri politicieni după chipul şi măsura lui. Exemplele nu-şi mai au rostul. Aruncaţi o singură privire în PNL, fostul partid al lui Costică, şi veţi înţelege...

În fine, Costică al nostru e încrezător în şansele lui de-a câştiga Primăria în 2012. Motivul: "criza a maturizat electoratul" - susţine Costică. Numai că al nostru Costică exclude din constatarea lui un detaliu: faptul că propunerea UNPR pentru Primărie este tocmai Costică, adică inamicul nr.1 al lui Costică. Nu se înţelege? Costică are un singur adversar: propriul trecut.

Mai exact? Cu riscul de-a mă repeta: nimicul.

E trist.