Pe 11 noiembrie 1918 se încheia Primul Război Mondial. Un război care a implicat zeci de milioane de soldaţi, majoritatea europeni, şi care s-a soldat cu vreo 18 milioane de morţi, din care 8 milioane civili. Un război în care România a intrat abia în 1916, forţată de context, şi din care părea că va ieşi foarte şifonată. Încă din primele luni, sudul ţării împreună cu Bucureştiul fusese cucerit de nemţi, capitala mutându-se la Iaşi, iar din România rămăsese de fapt doar o parte din Moldova. Lupte multe, eroism, înfrângeri, victorii, sute de mii de morţi. Nu părea că vom ieşi prea bine din tot acel conflict, iar impresia generală era că am ales tabăra greşită.
Şi totuşi, în 1918, România a avut norocul ei: după unirea cu Basarabia din primăvară, decisă pe fondul retragerii Rusiei din război, au urmat unirea cu Bucovina, apoi cu Banatul şi Transilvania, la 1 decembrie 1918 România având cel mai mare teritoriu din istorie. Nu a durat mult, dar România a dăinuit în următorii 100 de ani. În 1919 chiar, România cucerea Budapesta şi înlătura de la putere un regim stalinist nou instalat în Ungaria.
A fost totuşi un război din care Europa nu a înţeles esenţialul, ba dimpotrivă. A mai fost nevoie de o confruntare sângeroasă, mai crudă ca prima, pentru ca statele europene să realizeze că soluţia este uniunea generală, cooperarea, educarea popoarelor în spiritul valorilor umane generale, în spiritul păcii. Aşa a luat fiinţă ceea ce mai târziu se va numi Uniunea Europeană. O uniune din care facem şi noi parte, de 12 ani şi din care unii iresponsabili ne-ar vrea scoşi.
În România anului 2018, conjunctura este iarăşi una nefavorabilă. Una din care pare că ţara va ieşi foarte şifonată. Suntem într-un război cu noi înşine, fără repere morale, fără modele de urmat, fără o educaţie adecvată, ajunşi la mâna unor hoţi care au pus mâna pe ţară şi care sunt dispuşi să sacrifice totul pe altarul propriilor interese.
Şi totuşi, la 100 de ani de la Marea Unire, România are din nou noroc. Are norocul că face parte din Uniunea Europeană - aşa imperfectă cum este ea. Suntem, din nou, în tabăra care trebuie. Este, poate, singurul nostru noroc. Este norocul de care trebuie să ţinem cu dinţii, dacă sperăm ca România să mai serbeze încă o sută de ani de la Marea Unire.
