Noi reglementari privind plata pensiilor prin conturi la BancPost si CEC | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noi reglementari privind plata pensiilor prin conturi la BancPost si CEC

Conducerea Casei Judetene de Pensii (CJP) Braila a anuntat ca pensionarii care au conturi special deschise la BancPost pentru virarea drepturilor de asigurat si care nu mai au domiciliul la adresa mentionata in dosarele de pensii au obligatia sa inainteze CJP Braila o copie a actului de identitate din care sa rezulte noua adresa si codul numeric personal. Asta, in contextul in care colaborarea cu unitatea bancara, in sensul virarii pensiilor in conturile deschise in acest scop, se va incheia. De altfel, CJP Braila a anuntat ca plata pensiilor in aceste conturi ale pensionarilor cu domiciliul in Romania se va mai face pina in luna septembrie 2006 inclusiv, data de la care drepturile de pensii neincasate mai pot fi ridicate doar pina in luna februarie anul viitor. In plus, CJP a precizat ca inca din luna iulie nu s-au mai deschis noi contruri curente de pensii pentru asiguratii cu domiciliul in Romania, astfel de operatiuni precum si cele de plata a pensiilor continuind doar pentru pensionarii care au domiciliul pe teritoriul altui stat.
Cu privire la colaborarea cu CEC, conducerea Casei Judetene de Pensii a explicat ca, incepind cu luna iulie, nu s-au mai deschis conturi curente de pensii si ca unitatea bancara a acceptat continuarea platii doar in cazul celor care aveau deja deschise astfel de instrumente bancare. In plus, a precizat ca, in urma discutiilor cu CEC, s-a convenit adoptarea unei metode noi de virare a sumelor constind in plata pensiilor in patru transe lunare, dupa criteriul alfabetic al numelui titularului. Concret, prima transa cuprinde literele de la A la C si se plateste incepind cu 14 ale fiecarei luni, transa II de la D la L - plata cu incepere din 17 ale lunii, transa III de la M la Q - plata din data de 20 a lunii si transa a IV-a de la R la Z platile incepind din 23 a fiecarei luni.
Reamintim ca, in ultimele luni, Casa Nationala de Pensii a fost notificata atit de catre BancPost cit si de catre CEC asupra faptului ca doresc sa rezilieze conventiile prin care casa vira drepturile pensionarilor in conturi bancare curente deschise special cu acest scop la cele doua unitati bancare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro