Noi modificări la Definitivat. Examenul va putea fi susţinut şi după trei încercări nereuşite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noi modificări la Definitivat. Examenul va putea fi susţinut şi după trei încercări nereuşite

• totuşi, la a patra încercare, profesorii vor trebui să plătească o taxă pentru a participa la concurs• în acest an şcolar, Definitivatul este programat în aprilie 2017

 

Noi modificări la examenul de definitivare în învăţământ! Ministerul Educaţiei a adoptat recent o ordonanţă de urgenţă prin care dă posibilitatea profesorilor care au picat concursul de trei ori să continue să îşi dezvolte cariera profesională.

“O persoană poate susţine concurs de cel mult trei ori fără a plăti taxă. Ulterior, susţinerea examenului va fi condiţionată de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. De asemenea, persoanele care nu au promovat acest concurs se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an şcolar”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului.

Totodată, pentru cadrele didactice debutante care nu au dobândit definitivarea în învăţământ şi au ocupat un post didactic vacant, prin concurs naţional, directorul unităţii de învăţământ încheie contractul individual de muncă pe o perioadă de cel mult un an şcolar. În situaţia în care aceştia promovează în termen de cel mult 6 ani de la ocuparea postului didactic vacant, prin concurs naţional, Definitivatul, consiliul de administraţie modifică durata contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.

Reamintim că, în toamnă, Ministerul a publicat noua metodologie de desfăşurare a examenului. Astfel, în sesiunea 2017, dascălii vor susţine concursul mai devreme, mai exact pe 20 aprilie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 30 aprilie. Susţinerea propriu-zisă va fi precedată de o etapă eliminatorie care constă în două inspecţii de specialitate la clasă şi, în plus faţă de sesiunile anterioare, din evaluarea portofoliului profesional personal. Totodată, proba scrisă a fost simplificată de la trei subiecte, la două, iar media finală, care este în continuare tot 8, se va calcula pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi nota la proba scrisă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro