Întreaga omenire parcă a luat-o razna! De la începutul acestui an, coronavirusul a îngenuncheat întreaga planetă. Rând pe rând, țările au dat un tribut dureros pandemiei pentru care se pare că nu există încă un leac. Ne-am obișnuit cu starea de alertă, de urgență, cu măști și mănuși de protecție și cu declarații pe propria răspundere. Ne-am bucurat de primele semne de relaxare și ne-am amăgit câteva luni bune, spunând că TOTUL VA FI BINE.
Ei bine, nu este chiar așa. Sau, cel puțin, asta este părerea mea. Dincolo de aparenta stare de acalmie și de speranța că, în curând, ne vom întoarce la o viață normală, plutește o stare de incertitudine, de foc mocnit și de revoltă în întreaga lume.
De ce spun asta? Pentru că, în plină criză de COVID 19, în America, de exemplu, au izbucnit mișcările de stradă care se extind în prezent în întreaga lume, după ce afro-americanul George Floyd a murit în timp ce un polițist a stat cu genunchiul pe gâtul lui aproape nouă minute.
După moartea sa, George Floyd a devenit un simbol internațional și mii de oameni ies în stradă în toată lumea în solidaritate cu protestatarii din SUA.
Pe fondul conflictelor dintre albi și negri, protestatarii din Virginia au devenit violenți și au ajuns să dărâme până și statuia navigatorului explorator Cristofor Columb, descoperitorul Americii.
După ce statuia a fost incendiată și aruncată într-un lac, pe fundație a fost postată o pancartă cu mesajul: „Columb înseamnă genocid”. La Chicago, răzvrătiții au acoperit statuia lui Abraham Lincoln cu saltele și i-au dat foc. Ce au făcut cei însetați de proteste și de o nouă ordine mondială, cei care reprezintă simbolul democrației în lume? Au distrus statuia celui care a descoperit America și a președintelui care a militat pentru abolirea sclaviei. Revolta și dezordinea pun astfel stăpânire pe întreg mapamondul. Distrugem simboluri, ștergem istoria omenirii, începe „vânătoarea de vrăjitoare”, iar viața capătă alte valențe.
Mai nou, americanii au interzis filmul „Pe aripile vântului”, pe motiv că este o pledoarie pentru supremația rasei albe și pentru sclavie.
Nu trebuie să uităm însă că actriței care a interpretat-o pe doica Mammy i s-a decernat Oscar-ul pentru cel mai bun rol secundar, fiind prima negresă care a obținut un astfel de trofeu și nici că filmul prezintă drame pe fondul unui cumplit război pentru abolirea sclaviei.
Spuneam, în perioada de izolare, când curba coronavirusului era ascendentă că, în câteva luni, nimic nu va mai fi la fel ca înainte. Noua ordine mondială se dovedește a fi în realitate o mare dezordine, iar realitatea s-a transferat într-o lume virtuală.
Ce alte metamorfozări ne așteaptă? Rămâne de văzut. „E și mâine o zi”.