Însă tot farmecul Brăilei, toată speranţa pe care ţi-o pui în ideea de a schimba ceva, dispar în momentul în care ajungi acasă. Când mă întorc acasă, mereu am senzaţia unei degradări crescânde. Parcă sunt din ce în ce mai mulţi câini vagabonzi, mirosul de porc parcă devine din ce în ce mai greu, şoferii de pe maxi-taxi par tot mai cocalari, ţiganii cuţitari se înmulţesc mereu, ceafa politicienilor pare tot mai lată şi expresiile oamenilor tot mai triste. Brăila, de fiecare dată când mă întorc, îmi lasă impresia unui oraş plafonat, deprimant, fără perspective. Un oraş fără viitor.
Vina pentru situaţia în care am ajuns este a tuturor. Îmi aparţine mie, pentru că nu am rămas să încerc să schimb ceva, îţi aparţine ţie, deoarece ai întors mereu capul problemelor, fiind preocupat doar de interesul tău. Dar mai ales vina este a lor, a politicienilor, pentru că nu le mai ajunge troaca. Şi aici nu mă refer la cineva anume, ci la toată clasa politică. Bunea-Stancu, Simionescu, Balcan, Cibu, Văsioiu, Manea, răposatul Lungu şi toţi ceilalţi care ne-au condus şi încă ne conduc în acelaşi mod: cu o foame de putere şi de bani precum cea a lui Fomilă, cu o imensă bătaie de joc asupra ideii de politică, jucând miuţa cu funcţiile, doctrinele politice, culorile şi ideile fiecărei doctrine şi mereu reprezentând cel mai bine rolurile de marionete ale unor băieţi mai mult sau mai puţin deştepţi. De fapt, toată clasa politică, toţi politicienii fac parte - mi-e din ce în ce mai clar -, din aceeaşi gaşcă. În fond, toţi fac parte din aceeaşi piesă de teatru absurd, în care păstrează aparenţele unor competiţii şi ale unor rivalităţi, pentru amuzamentul şi păcălirea publicului; dar, de fapt toţi, au acelaşi rol şi aceleaşi ţinte: banii şi puterea.
De aceea, mi se pare evidentă nevoia unei noi clase politice. Cred că este necesară apariţia unor noi lideri politici, cinstiţi, oneşti, sinceri cu ei înşişi, dar mai ales cu oamenii care îi vor vota, pregătiţi şi mereu conectaţi la noutăţile vremurilor. Avem nevoie de oameni integri, capabili să se reprezinte şi să ne reprezinte demn, printr-un discurs coerent, concis şi adaptat cerinţelor noastre. Ne trebuie oameni cu idei, proiecte viabile, strategii de dezvoltare şi moduri de a atrage investitori. Nu avem nevoie de pomeni electorale, de promisiuni false, minciuni fără acoperire şi pase de responsabilitate. Nu avem nevoie de primari-formulă, de preşedinţi-baroni de Consiliul Judeţean, nu ne trebuie lupi deghizaţi în oaie, fii ai Brăilei de care nu a auzit nimeni, eroi de comic-book ieşiţi din Liga Tineretului sau preşedinţi ai Federaţiei Române de Şah.
Ceea ce nu înţeleg este de ce oamenii integri, capabili să se reprezinte şi să ne reprezinte demn nu sunt de găsit în politica din Brăila? Suntem toţi asemenea politicienilor noştri? Suntem, în fond, cu toţii la fel de lacomi, de ipocriţi, de demagogi şi doar puterea e cea care ne-arată adevărata faţă?
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.