Trăim un coșmar. De mai bine de o lună de zile, de când în România a apărut prima persoană infectată cu noul coronavirus, un tânăr din Gorj, care s-a căptușit cu Covid -19 de la un italian care a plecat imediat în țara lui, numărul bolnavilor crește alarmant, de la o zi la alta. Mii de români au fost atinși de virusul ucigaș, zeci de oameni mor zi de zi în spitale, țara a intrat în stare de urgență, noi ne-am baricadat în case, ne-am autoizolat sau am intrat în carantină. Între timp, cei plecați în Vestul Europei din diverse motive, au rupt granițele țării, când au văzut ce se întâmplă în jurul lor, au invadat aeroporturile, venind pe căi ocolite, pentru a nu fi plasați în carantină sau au trecut pe jos pe la vamă și s-au întors la ai lor, ACASĂ. Când orașele noastre au început să se înroșească, iar virusul care amenință întreaga planetă a început să muște adânc și să ne urmărească la fiecare pas, m-am întrebat de ce nu se închid granițele ...
De ce suntem nevoiți să importăm din Vestul Europei hrana cea de toate zilele, medicamentele, îmbrăcămintea, gunoaiele lor, iar acum, să ne punem măști de protecție când ieșim din casă și să deschidem larg ușa pandemiei care a îngrozit întreaga planetă?
De o lună de zile, stăm închiși în cuburile noastre virtuale și așteptăm tirurile cu mâncare sau cu ajutoare din alte țări. Așteptăm mila Europei către care au plecat pădurile noastre, acea Uniune Europeană care ne-a promis lapte și miere, în condițiile în care guvernanții noștri, timp de 30 de ani, au distrus tot ce avea România mai bun. De la o vreme, am uitat că țara asta putea cândva să producă aproape orice...
Uităm că pământurile noastre ne-au hrănit de secole și luăm cu asalt lanțurile de magazine cu rafturile pline cu marfă de import, în timp ce țăranii și fermierii noștri abia reușesc să își vândă produsele în piețe sau la colț de stradă.
În urmă cu câțiva ani, după ce a văzut ce poate oferi pământul României, ambasadorul Norvegiei a atacat dur țara noastră:
„Măi românilor, sunteți întregi la cap? Cum să imporți tu, România, cireșe din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, lăptuci din Brazilia? Cum să cumperi măi România, nu ți-e rușine?”
Mi-am amintit această declarație după ce am citit mai multe articole despre faptul că acum, în plină pandemie de coronavirus, când unele televiziuni cer populației sărăcite bani prin teledon-uri pentru dotarea cu aparatură necesară pentru spitale și echipamente pentru protecție, statul preferă să importe decât să folosească echipamentele fabricate în țară.
În timp ce statul român spune că nu mai are de unde să se aprovizioneze cu materiale pentru protejarea personalului medical, în țară există aproape 400 de firme autorizate, care produc echipamente de protecție, inclusiv pentru sectorul medical, echipamente care sunt exportate în țările din Vestul Europei.
Noi însă, ne mobilizăm să meșteșugim pompieristic și așa cum ne pricepem măști, combinezoane, viziere sau alte echipamente de protecție, pentru a veni în sprijinul celor care luptă în prima linie cu virusul ucigaș.
Și atunci, de ce ne mai întrebăm de ce medicii se pensionează sau dau bir cu fugiții din spitalele în care colcăie virusul morții? Mesajul este că ne merităm soarta. Nu știu dacă vom învăța sau nu ceva din această criză, dar cred că nu pandemia de coronavirus ne va ucide, ci ignoranța, corupția, mizeria morală, inconștiența cu care tratăm realitatea în care trăim. Suntem din ce în ce mai superficiali, mai leneși în gândire, ne-am obișnuit să spunem că „merge și așa”, să ascundem gunoiul sub preș. Acum, când viața ne-a pus în genunchi, iar virusul ucigaș ne pândește la cotitură, a venit momentul să facem curățenie generală. Să ne gândim la noi, la familiile noastre, la țara asta care a crezut că are prieteni, dar care este singură și neajutorată, ca fiecare din noi, în fața unui dușman nevăzut.
Și, pentru că tot se apropie sărbătorile pascale, „Cine are urechi de auzit, să audă”, se spune în Pilda Semănătorului.
