Murray l-a învins pe Ferrer | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Murray l-a învins pe Ferrer

Partida de ieri dintre Ferrer şi Murray a durat trei ore şi 40 de minute. Aceasta a fost a treia victorie a britanicului în cele şase întâlniri disputate cu jucătorul spaniol.

Britanicul este pentru a doua oară consecutiv în finala Australian Open, după ce anul trecut a fost învins de elveţianul Roger Federer. Murray nu are în palmares niciun titlu de Grand Slam, dar a mai jucat o finală, în 2008, la US Open, de asemenea pierdută în faţa lui Federer.

Murray şi Djokovici s-au întâlnit până acum de şapte ori, sârbul câştigând patru partide, dar de fiecare dată când cei doi au evoluat în finala unui turneu, învingător a fost actualul număr 5 mondial (Miami - 2009 şi Cincinnati - 2008). De altfel, finala turneului Masters de la Miami din 2009 a consemnat ultima întâlnire Murray - Djokovici în circuitul profesionist masculin.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro