Vasile Muntenita si-a anuntat demisia din functia de conducere pe care o ocupa in cadrul Unitatii de Management a Programului "Termoficare 2006 - 2009" a Ministerului Internelor si Reformei Administrative. El este acum in perioada de preaviz de 30 de zile, asa cum prevad cerintele in cazul functionarilor publici, iar incepind cu luna ianuarie va fi "liber de sarcini". In ceea ce priveste motivul demisiei sale, Muntenita a explicat ca, in principal, este nemultumit de taraganarea de catre autoritatile centrale a gasirii unei solutii de finantare pentru proiectul Termoficare 2006 - 2009. Intrebat ce sfat ar putea da operatorului local de termoficare si municipalitatii in egala masura, dat fiind faptul ca au depus un proiect ambitios de investitii in modernizarea sistemului de termoficare al Brailei, el a spus ca sansa este atragerea unui investitor privat. "Asa cum s-a aflat deja, potrivit unor studii recente, rezerva nationala de gaz metan este pe terminate, ceea ce va conduce la cresterea pretului acestui combustibil si la necesitatea adoptarii unei solutii de eficientizare a consumului de gaz metan in intreaga tara. Singura solutie care ramine este cogenerarea, adica prin arderea gazului metan sa se produca doua tipuri de energie: electrica si termica. Pentru Braila, solutia este existenta a 2 - 3 astfel de surse de producere a energiei termice, cit mai aproape de oras, pentru ca transportul sa se faca pe o distanta cit mai scurta si nu in ultimul rind aducerea caldurii pina la usa consumatorului prin solutia contorizare individuala. Toate aceste masuri trebuie sa se aplice concomitent cu reabilitarea termica a cladirii, pentru ca asa cum se stie 60% din energia termica furnizata imobilului se pierde din cauza izolarii necorespunzatoare a acestuia. Ce pot spune este ca indiferent daca se va gasi o solutie pentru a finanta proiectele depuse de municipalitati impreuna cu operatorii de termoficare in cadrul programului Termoficare 2006 - 2009, sint necesare investitii conexe in sensul aportului de capital din partea autoritatilor locale. Or, data fiind situatia precara - financiar vorbind - a municipalitatilor, se impune concesionarea serviciului catre investitori puternici", a spus Muntenita.
Muntenita nu va candida la Primaria Brailei
De asemenea, Muntenita a mai spus ca din ianuarie va deveni reprezentantul in Romania al uneia dintre cele mai mari companii energetice la nivel mondial. "Voi avea grija ca prin pozitia pe care o voi ocupa in cadrul acestei companii, sa prezint oportunitatile investitionale pe care le are orasul meu, Braila, in sensul ca voi prezenta ca oportunitate implicarea companiei straine ca partener al autoritatii locale in problema serviciului public de furnizare a caldurii sau, de ce nu, ca investitor cind se va pune problema concesionarii serviciului", a spus sursa citata.
Intrebat daca a avut si oferte din sfera politica, Muntenita a punctat: "Nu este nici un secret ca am avut propuneri de a candida pentru diferite functii in cadrul autoritatilor locale din Braila, dar va pot spune, ca sa lamuresc lucrurile, ca salariul pe care mi-l ofera firma la care urmeaza sa lucrez este de doua ori cit salariul primarului. In concluzie, nu m-am hotarit si nu am decis daca m-ar avantaja sa accept o astfel de oferta sau daca as putea face pentru comunitate mai mult decit fac acum", a incheiat sursa citata.
Reamintim ca Vasile Muntenita a fost directorul general al operatorului local de termoficare SC "CET" SA Braila, pina in luna mai 2006, cind a fost cooptat in cadrul Unitatii de Management a Proiectului pentru implementarea si monitorizarea Programului "Termoficare 2006 - 2009" care are ca scop eficientizarea, la nivel national, a sistemului centralizat de producere si distributie de energie termica.