Indiferent dacă ne convine sau nu, dacă ne place să recunoaștem sau nu, situația pandemică din România nu este una încurajatoare la acest moment. De fapt, este în continuare disperată. Chiar dacă nici măcar statul nu mai vrea să recunoască asta, numărul de bolnavi din secțiile ATI spune totul, în ciuda cifrelor optimiste privind infectările noi zilnice. De asemenea, numărul foarte mare de decese – aproape 200 în fiecare zi – reflectă situația dramatică. Iar o situație disperată necesită uneori și măsuri disperate – cum a fost și mutarea pacienților din spitalul de ortopedie Foișor și transformarea acestuia în unitate Covid. Dacă presiunea pe secțiile ATI nu era maximă, nu s-ar fi ajuns aici. Evident, modul în care s-a făcut mutarea a fost revoltător, dar decizia a fost una necesară. În același timp și una extremă, ceea ce s-ar fi putut evita dacă ar fi existat din timp cele 1.600 de locuri la ATI, despre care se vorbește de ceva vreme.
Iar acum, dacă tot a fost demis Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății, poate că ar trebui analizat de urgență și de ce unii manageri se comportă ca și cum spitalul este moșia proprie sau ca și cum a fost construit din banii familiei și lăsat lor moștenire. Și poate, în tot acest context, se analizează și harababura asta în privința spitalelor - unele sunt în subordinea Ministerului Sănătății, altele în cea a consiliilor județene, iar altele în cea a primăriilor -, astfel că unii dintre managerii acestora din urmă, numiți mai mult sau mai puțin evident politic, își permit să nu pună în aplicare sau să tărăgăneze niște directive de la minister, fără să răspundă pentru asta. Sau, dacă directivele de la minister sunt ilegale ori absurde, n-am auzit pe niciunul să iasă public și să dezvăluie ce se întâmplă în sistem.
Însă, în tot acest context grav, condamnabilă și complet de neînțeles este atitudinea celor care nu doar că nu cred în Covid, dar consideră că situația din ATI-uri și datele privind numărul deceselor sunt nereale și manipulatoare, doar falsuri menite să sperie sau să justifice unele acțiuni. De fapt, sunt singurele cifre relevante. Cum să crezi că imaginile din secțiile ATI (ar fi fost ideal dacă astfel de imagini ar fi fost difuzate încă de acum un an) sunt regizate și că suferința ori moartea a sute de oameni în fiecare zi este o minciună? Cum să râzi și să faci bășcălie de tragedia unor semeni, aflați într-o situație critică? Cum să crezi că toate cadrele medicale din ATI-uri se prefac sau joacă teatru, pentru a pune în scenă o farsă, când și acestea sunt la fel de disperate ca și pacienții aflați în stare gravă? De fapt, cât de egoist sau de sărac cu duhul să fii să ai o asemenea gândire? Cum poți să crezi așa ceva și să te mai consideri om?
