Hidoase, insalubre, ruinate de vreme, nesimţire şi nepăsare, 70 de centrale şi puncte termice, bunuri ale fostei societăţi de termoficare a oraşului, sluţesc de ani buni cartierele Brăilei. Veritabile focare de infecţie, sursă inepuizabilă pentru devoratorii de imobile abandonate, culcuşuri pentru oamenii străzii sau haitele de câini şi, categoric, reale pericole pentru trecători, cele 70 de construcţii, pot fi considerate o extraordinară lecţie de bătaie de joc, de proastă gestionare a banului public. Pentru că, să nu uităm, ruinele astea aveau în urmă cu câţiva ani o valoare de inventar de 45 milioane lei, adică aproape 10 milioane de euro. Bani, nu glumă, de care s-a ales praful, căci, odată declarat falimentul CET, cu câteva excepţii, toate au fost lăsate vraişte, la cheremul hoţilor şi vandalilor. Nimeni n-a avut suficiente fonduri şi voinţă să le apere de prădători, chit că abia ce se investise în modernizarea, eficientizarea şi automatizarea lor nu mai puţin de 5 milioane euro, jumătate contribuţia statului, jumătate a bugetului local, sume alocate conform Programului Naţional de Termoficare 2006 – 2015 – Căldură şi confort.
Sunt multe de spus despre cât de justificată a fost investiţia aceasta, în condiţiile în care la momentul implementării ei peste 60% dintre abonaţi se debranşaseră deja, iar societatea lucra pe pierderi de zeci de milioane anual. Dar ce a fost a fost şi, tipic pentru România postdecembristă, pe principiul distruge şi fugi, morţii au rămas cu morţii şi viii cu plata.
Culmea însă, ce s-a întâmplat la CET-ul nostru nu a fost un caz singular, în anii aceia, jaful a fost practic generalizat, multe foste fabrici de căldură din ţară trecând exact prin aceleaşi chinuri ca la Brăila, pentru ca, într-un final, să-şi dea toate obştescul sfârşit. A răspuns cineva pentru “crima” asta? Pentru că, să nu uităm nici că, pe lângă patrimoniul abandonat, fiecare CET care a declarat falimentul a lăsat în urmă şi milioane de euro datorii, către stat, către furnizori, către salariaţi. Datorii recuperate până acum într-o aşa mică măsură, încât mulţi dintre creditori şi-au luat deja gândul. Bine, se vorbea de nişte plângeri la DNA la un moment dat, dar habar n-am cum au mai evoluat lucrurile, în ani, peste întreaga “afacere” aşezându-se tăcerea. Societăţi comerciale moarte, subiect mort, datorii “îngropate”...
Şi totuşi, iată, după 5 ani de la falimentul CET, 5 ani de procese şi acuzaţii reciproce, Primăria Brăila şi lichidatorul societăţii, firma ContInvest Insolvenţă SPRL, au ajuns la un armistiţiu. Cu bune, cu rele, Primăria a preluat aceste active şi promite că va face curăţenie. Ba chiar are în plan să le demoleze şi să dea spaţiilor şi o destinaţie utilă, mai precis să le transforme în parcări, un domeniu deficitar la Brăila. Nu pot pentru asta decât să spun “Bravo!”, deşi îl rostesc printre dinţi. Căci, deşi Brăila are nevoie de locuri de parcare ca de aer, iar ruinele acelea chiar reprezintă un pericol public, nu pot să nu mă întreb: totuşi, milioanele alea de euro, din care 2,5 din banii municipalităţii, vor fi vreodată imputate cuiva? Că o fi valabilă zicala “morţii cu morţii, viii cu viii”, dar şi copiii ăştia până când şi cât să mai plătească în urma noastră!?...
