* explicația este că încă nu au fost primite toate avizele de funcționare * de asemenea, mai trebuie stabilite criteriile în baza cărora vor fi admiși pescarii care vor putea ține acolo ambarcațiunile pe timpul iernii
Adăpostul Pescăresc, modernul imobil construit pe locul fostei baze sportive a Șantierului Naval de pe faleza Dunării, este deja finalizat, atât în interior cât și în exterior, însă nu poate fi dat în folosință deoarece nu are toate avizele de funcționare. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că speră ca până la finalul acestui an să fie rezolvate toate aspectele birocratice, astfel încât adăpostul să poată găzdui, pe parcursul iernii, în jur de 30 de bărci pescărești, conform destinației pentru care a fost proiectat.
După cum v-am mai informat, Primăria Brăila a avut inițiativa construirii acestui adăpost în ideea că pescuitul contribuie, în prezent, într-o măsură mult mai mică, comparativ cu anii anteriori, la crearea de locuri de muncă și la dezvoltarea economică a zonei, datorită declinului înregistrat în acest sector, declin generat și de condițiile precare în care pescarii comerciali își desfășoară activitatea. Zonele reprezentative ale județului Brăila pentru sectorul de pescuit comercial, astăzi mici comunități pescărești, sunt: cartierele Brăilița, Pisc, Comorofca din municipiu și comunele Chiscani, Gropeni, Stăncuța, Berteștii de Jos, Mărașu și Frecăței.
“Proiectul propune implementarea de măsuri care vor conduce, pe de o parte, la îmbunătățirea siguranței pescarilor și ambarcațiunilor acestora (viitorul adăpost ce va fi construit va putea asigura o capacitate de cazare permanentă pentru 4 pescari și depozitarea a circa 30 ambarcațiuni de pescuit - 15 în adăpost și încă 15 pe platforma exterioară aferentă adăpostului, inclusiv posibilitatea de reparare a ambarcațiunilor) astfel încât să se creeze posibilitatea dezvoltării unui mediu favorabil desfășurării activităților de pescuit comercial în zona municipiului și localităților limitrofe, iar pe de altă parte va genera și menține un număr total de 6 locuri de muncă (1 loc de muncă nou creat pentru administrarea viitorului adăpost, precum și 5 locuri de muncă menținute aferente celor 5 persoane care formează echipa de proiect), măsuri care vor avea drept consecință creșterea gradului de coeziune și incluziune socială din zonă”, au precizat inițiatorii proiectului, într-un raport supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local Municipal.
Încă nu se știe, deocamdată, pe ce criterii vor fi admiși pescarii care vor putea folosi adăpostul. ”Se va întocmi un regulament în baza căruia va funcționa acest obiectiv”, ne-a precizat primarul Dragomir.
În ceea ce privește construcția adăpostului, șantierul a fost deschis în luna octombrie a anului trecut, iar lucrarea trebuia dată ”la gata” în data de 12 aprilie a.c. Termenul de execuție a fost depășit, însă, cu câteva luni, din cauza întârzierii cu care au fost livrate componentele de lemn, a căror formă specială a necesitat un timp mai mare de execuție decât fusese prevăzut inițial.