Protestatarii au fost căraţi cu autocarele în Bucureşti de la sute de kilometri. Însă, înainte de miting, oamenii s-au plimbat prin Bucureşti, nu-i aşa, dacă tot au venit în capitală să mai tragă o raită prin magazine, că doar liderul de sindicat "le-a dat liber până la ora 11.00". Unii, prin autocare, nici nu păreau prea necăjiţi, făceau cu mâna cameramanilor, zâmbeau aşa cum trebuie la televizor, ca să-i vadă toată familia. La ora stabilită, s-au adunat oamenii în Piaţa Victoriei, chipurile supăraţi şi au început să fluiere, să scandeze lozinci, însă băşcălia şi-a făcut imediat apariţia: "Udrea, cu poşeta ta/Trăieşte toată instituţia mea!". Pentru ca spectacolul să fie complet, în Piaţa Victoriei a venit şi o fanfară din Covasna, care a cântat imnuri mortuare, iar pe trotuarul din faţa Muzeului Ţăranului Român, câteva zeci de pensionari îi aplaudau pe sindicalişti şi strigau "Jos Băsescu!", aşa cum probabil era scris în scenariu. Mai mult, deşi unii sindicalişti înjurau şi strigau lozinci, alţii, pe marginea trotuarului se răcoreau cu câteva beri, iar unii chiar se fotografiau ca să aibă amintire şi să pună fotografiile în album alături de cele de la ultimul grătar la iarbă verde. Bomboana pe coliva mitingului a pus-o "dansul pinguinului", la care au participat mii de oameni. Au lăsat deoparte supărarea şi au dansat în faţa Guvernului. Ca să demonstreze ce? Că ştiu pasul? După două ore de băşcălie manifestanţii s-au împrăştiat rapid, fără probleme.
În aceste condiţii, cine să-i creadă? Ce să mai înţelegem? Pot fi două variante. Unu, totul a fost politică. Păi, dacă tu eşti supărat că nu vei mai avea cu ce să-ţi hrăneşti copiii pentru că îţi ia Guvernul 25% din venituri, îţi mai arde de "dansul pinguinului" sau să faci mişto de Elena Udrea? Doi, ăsta este românul. Băşcălios, neserios, şmecher.
Singurul episod ieşit din acest tipar a fost cel care l-a avut drept protagonist pe democrat-liberalul Marcel Hoară care, invitat fiind în studioul improvizat al Antenei 3 chiar în mijlocul protestatarilor, a fost la un pas de a fi linşat. Forţele de ordine au intervenit însă şi lucrurile au revenit la "normalitate" - dansul pinguinului.
Concluzia? Cel mai mare miting din istoria postdecembristă a fost o oglindă pusă în faţa naţiei române. Ne credem mai buni decât suntem, iar conducătorii pe care-i avem ne reprezintă. Băşcălie vrem, băşcălie primim!
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.