Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat că va plăti fermierilor în avans în acest an, începând cu 16 octombrie, jumătate din sprijinul pe suprafaţă aferent anului 2013. Declaraţia aparţine chiar ministrului Agriculturii, Daniel Constantin: "Pun foarte mare accent ca sprijinul pe suprafaţă din anul 2013, deci sprijinul pe care îl vom plăti, conform regulamentului european, de la 1 decembrie 2012 până pe 30 iunie 2013, să fie apropiat de valoarea medie pe care o primeşte un fermier din Uniunea Europeană. Ca element de noutate, vom încerca, din 16 octombrie, să acordăm 50% în avans pentru acei fermieri care au deja controalele din partea APIA făcute". El a spus că măsura se va stabili printr-o hotărâre de guvern în luna septembrie.
În cadrul campaniei din acest an de depunere a cererilor de sprijin financiar direct pe suprafaţa agricolă efectiv cultivată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Brăila a înregistrat 15.150 de cereri de plată, pentru o suprafaţă de 348.619,93 hectare.
Media europeană a sprijinului pe suprafaţă este de 180 de euro pe hectar, iar fermierii români primesc 119 euro. Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).