Moda cursurilor mici şi dese finanţate din fonduri europene a luat amploare în ultimii şi la Brăila, numai că în multe dintre cazuri persoanele instruite cu bani de la UE rămân cu o diplomă inutilă în buzunar, adică tot fără un loc de muncă. Atât în 2013, cât şi în 2014, judeţul Brăila a învăţat atât de bine să acceseze fonduri pentru proiecte în urma cărora nu rămâne mai nimic în urmă, încât a luat faţa şi Constanţei. Cel puţin în materie de proiecte din fonduri europene structurale finanţate prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Este vorba despre peste 26 de milioane de lei atraşi de beneficiari brăileni, bani care au ajuns în judeţ numai pentru formare profesională, pregătire şi iniţiere în diferite meserii, dar şi perfecţionări şi rebrand-uiri pentru anumite categorii socio-profesionale. Brăila a ieşit pe locul I în 2014 şi pe locul al II-lea în 2013, după Galaţi, la o diferenţă de doar un proiect. Adevărat este şi faptul că, potrivit AJOFM, la finele lui 2014, în evidenţe erau peste 9.000 de şomeri, iar rata a crescut cu două procente în numai trei luni, deşi mai bine de o mie de brăileni dintre cei aflaţi în evidenţele Forţelor de Muncă au urmat cursuri de reconversie profesională. Nu de puţine ori, grupurile ţintă urmează câte două, trei cursuri odată.
"Dintre şomerii care au urmat cursuri finanţate prin FSE în anii 2013 şi 2014, 81 au fost încadraţi în muncă. În 2014-2015, sunt cuprinşi în asemenea programe 269 şomeri, care se califică în meseriile: administrator de reţea, agent de curăţenie, agent de securitate, agent vânzări, barman, competenţe antreprenoriale, frizer coafor manichiurist pedichiurist, facturist, lucrător în comerţ, lăcătuş mecanic întreţinere reparaţii universale, lucrător pentru igiena corpului omenesc, mozaicar faianţar, specialist în managementul deşeurilor, vânzator, comunicare în limba engleză, formator, frizer, inspector resurse umane, lucrător finisor în construcţii, lucrător instalator în construcţii, operator introducere validare prelucrare date, patiser şi sudor electric", ne-a declarat consilier superior Laurenţia Vasilescu, purtător de cuvânt al AJOFM Brăila.
Pe de altă parte, într-un comunicat al POSDRU pentru Sud-Est, se arată că: "Tot în anul 2014, repartizarea proiectelor pe judeţele ce compun Regiunea Sud-Est, proiecte scrise de brăileni, a fost de 10 aplicaţii în valoare de 26 de milioane de lei, iar proiecte scrise de beneficiari din regiune pentru Brăila a fost de 12 proiecte (2 finalizate şi 10 în implementare) în valoare eligibilă de 45.081.220,48 lei, valoarea finanţării nerambursabile (UE şi cofinanţare de la bugetul de stat) de 42.998.286, 39 lei".
În aceeaşi perioadă, Constanţa a beneficiat de 8 proiecte (1 finalizat şi 7 în implementare) în valoare eligibilă de 13.585.366,87 lei, valoarea finanţării nerambursabile (UE şi cofinanţare de la bugetul de stat) de 13.245.719,44 lei; Tulcea - 5 proiecte în implementare în valoare eligibilă de 14.197.094,57 lei, valoarea finanţării nerambursabile (UE şi cofinanţare de la bugetul de stat) de 13.805.848,12 lei; Vrancea - 4 proiecte în implementare în valoare eligibilă de 16.226.874,87 lei, valoarea finanţării nerambursabile (UE şi cofinanţare de la bugetul de stat) de 15.657.014,28 lei; Buzău - 2 proiecte în implementare în valoare eligibilă de 7.210.475,15 lei, valoarea finanţării nerambursabile (UE şi cofinanţare de la bugetul de stat) de 6.849.952,91 lei; Galaţi - 6 proiecte în implementare în valoare eligibilă de 11.715.706,51 lei, valoarea finanţării nerambursabile (UE şi cofinanţare de la bugetul de stat) de 11.419.686,31 lei. Cifrele ne-au fost comunicate de Emilia Ioana Voicu, director executiv al organismului de implementare POSDRU pentru Sud- Est.
2014, mai bun decât 2013
De fapt, nu mai puţin de 26 milioane lei s-au dus în proiecte aparent banale, bani din care atât Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila, cât şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Centrul Judeţean pentru Păstrarea Tradiţiilor, plus câteva firme din judeţ au cursat şi răscursat sute de persoane în domenii dintre cele mai diverse.
Cei vizaţi au fost persoanele defavorizate, între care romii şi şomerii. Greu de spus în acest moment câţi dintre aceştia s-au reintegrat, reorientat profesional sau au reuşit să-şi găsească un loc de muncă mai bine plătit. Astfel de date nu sunt centralizate în nicio instuţie. Cert este că, în 2013, Brăila a finalizat 24 de proiecte în valoare de 58.377.275,30 lei, cu valoarea finanţării nerambursabile (UE şi cofinanţare de la bugetul de stat) de 55.909.487,46 lei. În acelaşi an, Constanţa a avut 17 proiecte de 73.445.993,97, iar Buzău numai 8 în sumă de 18.005.270,46 lei. Doar Galaţi a înregistrat cu un proiect mai mult, 25, în sumă de 60.309.197 lei.
La proiectele evidenţiate mai sus se adaugă, în 2013, încă 79 proiecte cu o valoare eligibilă de 834.432.156 lei, pentru care beneficiarii finanţării au sediul social în afara Regiunii Sud-Est. Aceste proiecte au fost implementate la nivelul Regiunii Sud-Est sau la nivelul Regiunii Sud-Est şi a altei/altor regiuni de dezvoltare, în funcţie de tipul proiectelor: grant sau strategice.
"În 2014, situaţia s-a repetat în sensul că au fost evidenţiate încă 32 de proiecte cu o valoare eligibilă de 242.067.580,65 lei pentru care beneficiarii finanţării au sediul social în afara Regiunii Sud-Est, proiectele acestora fiind implementate la nivelul Regiunii Sud-Est sau la nivelul Regiunii Sud-Est şi a altei/altor regiuni de dezvoltare în funcţie de tipul proiectelor: grant sau strategice", a adăugat Emilia Ioana Voicu.
Cine câştigă
Proiectul scris de un beneficiar local şi care are cea mai mare finanţare din 2014 se ridică la 8.136.855,68 lei şi este implementat de SC RU EUROPE SRL. Numele proiectului este "JOB-FINDER: Formare, Informare şi asistenţă în Dezvoltarea carierei şi Reintegrarea profesională" şi presupune consilierea a minimum 260 de persoane pentru găsirea unui loc de muncă.
Proiecte similare au făcut şi fac AJOFM, Direcţia de Asistenţă Socială şi Centrul de Creaţie. În ultimul caz, proiectul se numeşte "Consiliere, Instruire, Mediere - Loc de muncă", în valoare de 1.762.120 lei şi urmăreşte formarea şi reconversia profesională a aproximativ 240 de persoane. Din partea Asociaţiei Regionale de Consultanţă - Dezvoltare, Asistenţă (ARCA) participă la proiect Daniela Manea şi Carmen Drăgan. Daniela Manea a precizat că organizaţia oferă consultanţă pentru realizarea proiectelor din fonduri europene, în special din domeniul resurselor umane, şi colaborează cu Centrul de Creaţie de şapte ani. "Proiectul ce se realizează acum urmăreşte implementarea unui sistem complex de măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă, destinat persoanelor fără loc de muncă, în vederea reinserţiei pe piaţa muncii, creşterii mobilităţii şi abilităţilor profesionale. Activităţile pe care le vom desfăşura vor fi cele clasice pentru proiectele din această zonă, adică vor viza consilierea persoanelor din grupul ţintă, medierea între persoane şi angajator, pregătirea documentelor necesare pentru angajare, consiliere antreprenorială şi juridică pentru înfiinţarea unei afaceri. Vom căuta cel mai bun furnizor de formare profesională din zonă, în aşa fel încât rezultatele să fie pe măsura aşteptărilor. Cursurile sunt extrem de diverse, pentru că angajatorii caută oameni capabili să facă mai multe meserii", a detaliat Daniela Manea.
Se organizează cursuri de calificare în meseriile: ţesător manual, modelator ceramică, cameristă, lucrător finisor în construcţii, lucrător în comerţ şi manichiurist-pedichiurist. Persoanele din grupul ţintă au acces şi la cursurile de iniţiere: Competenţe antreprenoriale, Operator introducere, validare şi prelucrare date, Comunicare în limba engleză, dar şi la cursurile de specializare ca: Manager de proiect şi Inspector resurse umane.
Obiectivele specifice ale proiectului vizează: furnizarea serviciilor de consiliere profesională pentru 242 de persoane fără loc de muncă din regiunea Sud-Est, furnizarea de programe de formare profesională adaptate nevoilor pieţei muncii pentru 195 de persoane, furnizarea de servicii de mediere a muncii pentru 20 de persoane, furnizarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă antreprenorială pentru 30 de persoane.
Cu ochii pe ofiţerii de la Implementare
Fiindcă proiectele pe resurse umane au luat o amploare nebănuită în ultimii ani, iar aceia care le implementează au întâmpinat probleme pe care au găsit potrivit să le rezolve stresându-i pe ofiţerii de la Implementarea POSDRU, la nivel regional, în noiembrie 2014, conducerea instituţiei a luat o măsură drastică: "Este interzis a se lua legătura cu ofiţerii OIR POSDRU", apare într-un document publicat pe site-ul Programului. Întrebată despre această măsură, Emilia Voicu, directorul executiv, a susţinut: "Una dintre obligatiile beneficiarilor este de a solicita în scris punctul de vedere oficial al AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat, după caz, cu privire la orice aspect survenit în implementarea Proiectului, de natură să afecteze buna implementare a acestuia, precum şi în orice situaţie în care apar neclarităţi cu privire la clauzele contractului de finanţare. Prin adresa postată pe site, OIRPOSDRU Sud-Est îşi propune să conştientizeze beneficiarii asupra prevederilor contractului de finanţare. Menţionăm că solicitările telefonice din partea beneficiarilor reprezintă un consum considerabil de timp din activitatea ofiţerilor - verificare proiecte, deşi, din informaţiile noastre, nu există date / documente oficiale care să ateste încălcarea principiilor deontologice din partea ofiţerilor".