Mii şi mii de nenorociri într-una singură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mii şi mii de nenorociri într-una singură

Pe 1 iulie s-au împlinit şi 17 ani de când Guvernul Văcăroiu a introdus Taxa pe Valoare Adăugată. Trebuia să se întâmple la 1 ianuarie 1993, dar delăsarea care pare să nu ne fi părăsit vreodată a amânat-o cu jumătate de an. A fost anul cu cea mai mare inflaţie postdecembristă, dar pe atunci nimănui nu-i păsa, mai toţi erau ocupaţi cu furatul, nu trebuia să lupte nimeni contra cine ştie cărei Agenţii de Integritate ai cărei inspectori să-şi bage nasul, fără pic de bun simţ, în averile atât de greu adunate peste noapte.

Azi, situaţia e mult schimbată: mediul de afaceri este guvernat de legi şi reguli stabile, deşi împovărat de condiţii economice dificile datorate recesiunii prelungite. Imaginea legislaţiei, deseori criticată de cei care acuză o fiscalitate stufoasă şi greoaie, este însă reflexia la scară largă a ultimei şedinţe a membrilor Curţii Constituţionale - unde patru judecători au considerat tăierea pensiilor cu 15% în acord cu legea fundamentală, iar ceilalţi cinci - în dezacord cu ea. Curtea a motivat decizia majoritară, dar ar fi fost interesante şi explicaţiile celor care au susţinut că pachetul legilor austerităţii (cel cu reducerea salariilor, precum şi reducerea, respectiv recalcularea pensiilor) este în limitele Constituţiei.

Între timp, apele care au inundat România în aceste zile ne-au readus aminte că, indiferent dacă economia duduie sau agonizează - după cum le place unora să o caracterizeze, în funcţie de care parte a baricadei se află - dezastrele naturale îşi văd de periodicitatea lor. Aproape că nu a existat an în ultimul deceniu fără morţi, dispăruţi, pagube şi disperare printre supravieţuitorii diverselor urgii. Dar, sigur, toate vin şi se duc, nu se va ocupa nimeni de aceste drame mai mult de două-trei săptămâni, darămite să se mai identifice şi cauzele, ca să se taie tot răul de la rădăcină! Oricum, cinic şi realist vorbind, ele vor continua să aibă loc într-o Românie în care motivul unei banale interferenţe în timpul şedinţei premierului cu prefecţii este despicat în 49. Nu aşa se face rating, şi societatea românească (adică telespectatorii consumatori de ştiri) a demonstrat-o nerespectând panica la care sperau mai toate transmisiunile în direct dintre rafturile marilor magazine.

Revenind, la ce ne putem aştepta în 2010? Cât de mare va fi saltul pe care şi-l vor permite comercianţii ca să nu rămână cu marfa pe stoc şi fără comenzi? În lipsa oricăror estimări de la oficialii BNR şi ai Ministerului de Finanţe, un răspuns limpede este imposibil de dat. Dar interesant este că piaţa a reacţionat foarte puţin după anunţul majorării TVA şi a altor taxe şi impozite. Probabil că nu vom vedea nici lapte vărsat pe câmp şi nici cotaţii valutare ameţitoare. Rămâne în schimb senzaţia că sărăcia e mai acută decât acum 17 ani, la debutul TVA asupra buzunarelor, şi incertitudinea că, în continuare, Guvernul nu va şti - sau nu va putea - să gestioneze situaţia în cel mai corect mod posibil.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro