* unitatea de învățământ a beneficiat de o finanțare de 2.499,5 euro pentru a veni în sprijinul unor elevi ce provin din medii dezavantajate, aflați în risc de abandon școlar * prin activitățile desfășurate în cadrul proiectului s-au achiziționat 8 tablete și 22 de ghiozdane complet echipate
Școala Gimnazială “Costache Grigore Șuțu” din comuna Șuțești, județul Brăila, prin munca neobosită a conducerii, a corpului profesoral, dar și a tuturor angajaților și partenerilor, face eforturi pentru asigurarea accesului la educație a tuturor copiilor din comunitate, încercând să ajungă la fiecare prin toate mijloacele posibile. Astfel, în perioada activității didactice desfășurate on-line, cauzate de situația epidemiologică actuală, întregul personal al școlii a fost alături de elevi pentru ca ei să nu se simtă nicio secundă abandonați sau uitați, fără acces la educație. În acest sens, director școlii, prof. Silviu-Stelică Roșioru, a răspuns afirmativ apelului privind oportunitatea de finanțare din microgranturi 2020 MEC/CoE, ca urmare a cooperării dintre Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Europei. Astfel, școala a beneficial de o finanțare de 2.499,5 euro pentru a veni în sprijinul unor elevi ce provin din medii dezavantajate, aflați în risc de abandon școlar.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea integrării copiilor cu cerințe educative speciale și sprijinirea accesului la educația incluzivă de calitate pentru copiii din Școala Gimnazială „Costache Grigore Șuțu”. Obiectivele specifice ale proiectului cu titlul „Incluziunea școlară în educația on-line”/„School inclusion in on-line education” au vizat: accesul la servicii educaționale inclusive a unui număr de 8 elevi cu CES din cadrul Școlii Gimnaziale „Costache Grigore Șuțu” din comuna Șuțești aflați în risc de abandon și proveniți din medii dezavantajate, prin programe de tip TIC; promovarea diversității și a nondiscriminării pentru un grup de 22 de elevi din cadrul școlii; teme de consiliere școlară și profesională a elevilor și de consiliere a părinților.
Prin activitățile desfășurate în cadrul proiectului s-au achiziționat 8 tablete și 22 de ghiozdane pentru 22 de elevi, dotate corespunzător cu rechizite. De asemenea, o altă activitate o presupune accesul la educația online pentru un numar de 8 elevi, aflați în risc de abandon și proveniți din medii dezavantajate. Beneficiarii vor primi instructaj de la cadrele didactice, iar profesorii școlii și cadrele didactice de sprijin vor desfășura activități instructiv-educative cu elevii din grupul țintă, on-line sau fizic, folosind dispozitivele.
Acțiunea se încadrează în Planul de Acțiune Strategic al Consilului Europei pentru Romi și Nomazi 2020-2025, prioritatea 5.3. Susținerea accesului la educație și formare incluzivă de calitate, și vizează școli cu o proporție ridicată de copii în situație de vulnerabilitate, inclusiv copii rromi.