Nu din cauza dificultăţilor financiare prin care tot trecem de 20 de ani nu mai vreau eu să-mi mai iubesc ţara. Decenţă nu înseamnă musai bani. Ci din cauza mitocăniei generalizate în care trăim şi din care nu cred că vom ieşi vreodată, indiferent câţi bani vom avea în buzunare. De unde aceste idei? Să vă povestesc!
Din cele două săptămâni de concediu pe care le-am avut, una am petrecut-o la Viena, iar ceea ce am văzut acolo mi-a demonstrat că se poate trăi liniştit, calm, fără agresivitate, fără să ai zilnic senzaţia că la cel mai mic semn de slăbiciune cineva îţi va da atât de rapid un şut în fund, încât nici nu apuci să vezi de unde a venit lovitura.
Am plecat din Brăila cu trenul, iar în Bucureşti, la Gara de Nord, câţiva taximetrişti foarte "amabili" se tot ofereau să ne ducă la aeroport numai pentru 60 de lei!... Adică de aproape 20 de ori mai mult decât o cursă obişnuită de transport în comun. Seara, când am ajuns pe aeroportul din Viena, autobuzul cu care trebuia să mergem în oraş, tocmai pleca din staţie. Şoferul, însă, ne-a observat. A oprit maşina, a avut răbdare cu noi, pentru că limba germană nu este tocmai simplă şi ne-a oferit cele mai avantajoase bilete posibil, 30 euro, dus-întors, pentru 3 persoane. Lângă autogară am apelat la unicul taxi de acolo, la ora 23.00! Foarte amabil, şoferul ne-a spus că nu este foarte departe. Cât credeţi că ne-a luat pentru cursă? Cinci euro! Dacă am fi luat metroul dădeam doar cu câţiva cenţi mai putin. Închipuiţi-vă acest scenariu în Bucureşti. Rămâneai fără jumătate din banii de concediu!
Timp de cinci zile, în Viena nu am văzut vagabonzi, cerşetori, nu am văzut însă nici poliţie, totul este foarte discret. La metrou nu este nimeni să te controleze, nu este niciun sistem de verificare a biletelor. Am mers şi noaptea prin Viena. Este o linişte de-ţi ţiuie urechile! La terase, chiar dacă sunt deschise, nu urlă muzica. Bicicliştii au piste speciale, chiar şi semafoare speciale. Nu am văzut nici noaptea, nici ziua, găşti care să zacă la colţ de stradă, nu am văzut când fac ei curăţenie, deşi pe străzi nici măcar praf nu este. Nu am întâlnit vânzător care să se grăbească sau să spună că nu are să dea rest. Nu am auzit înjurături în trafic, nu am zărit maidanezi, nimeni nu scuipă şi nu aruncă gunoiul aiurea. Cât despre obiectivele turistice, totul este la superlativ, aşa cum te aştepţi, totul este un spectacol în care turistul este eroul principal.
La plecarea din Viena, după-amiază, am ajuns la autogară exact când autobuzul dădea să plece, iar următorul venea abia peste jumătate de oră, aşa că, din nou, alt şofer a oprit şi ne-a luat. În România am ajuns la miezul nopţii şi am aşteptat până la patru şi jumătate să luăm un autobuz pentru gară. Ieşim din aeroport şi ne îndreptăm către staţie. Autobuzul, gol, doar ce plecase din staţie, şi oprise la semafor. Îi facem semn şoferului să deschidă uşa, dar el se face că nu ne vede. Batem în uşă, facem semne din nou, iar el ne arată uşile din spate. Ne îndreptăm către ele, dar maşina pleacă. Absolut goală.
Când te loveşti de atâta mitocănie, când constaţi că bunul simţ este un defect major, mai poţi dori să rămâi în ţară? Când la tot pasul vezi câini vagabonzi, golani, mizerie şi agresivitate, te mai poti gândi la patriotism? Poate alţii mai sunt în stare să o facă. Eu una mi-am propus să nu-mi mai iubesc ţara pentru că niciodată, oricâţi bani am avea, noi nu vom reuşi să fim civilizaţi. O să spuneţi, da' ce, înainte nu te deranjau toate astea? Ba da, dar ajunsesem să mă obişnuiesc. Aşa că mi-am propus să nu-mi mai iubesc ţara, ca să nu mă obişnuiesc definitiv şi să ajung să accept ca un dat ce e în jurul meu. Austriecii s-au civilizat în sute de ani, dar noi nu vom face asta niciodată. Voinţa de civilizare venea de la conducătorii pe are îi aveau. Or, pe noi ne reprezintă o întreagă pleiadă de mitocani, de oameni agresivi, care nu au niciun interes în a civiliza, în impunerea prin lege a ordinii, a unui trai liniştit. Este ţara lor, nu a mea şi nu merită să mai fac niciun efort atunci când mă simt străină în ţara mea, pentru că de fapt nu mai e ţara mea. Deci, de ce să fii patriot? Aşa că mi-am propus să nu-mi mai iubesc ţara şi dacă vreodată am să pot, am să plec fără niciun regret.
