Victor Ponta, liderul ProRomânia, vorbeşte ceva mai puţin în ultima vreme. Pare că nu-i mai prieşte atât de mult să iasă în faţă şi nici să facă prea multe valuri pe scena politică românească. Poate că are şi de ce, după ce şi-a luat-o bine de la Mihai Tudose - deh, brăilean de-al nostru, ştie cum să manevreze o situaţie de cuţităreală politică. Ponta părea la un moment dat că a înţeles ceva din greşelile proprii şi ale celor din jurul său, părea că regretă greşelile comise faţă de români şi părea că are tentinţa de a se schimba. Aiurea! S-a dovedit că de fapt n-a fost deloc aşa ori că pur şi simplu nu a mai avut răbdare să aştepte propria schimbare.
Şi totuşi, să nu-i uităm meritele lui Victor Ponta – nu cele de premier, pentru că nu prea are, dar pe cele de politician.
În primul rând, Ponta a fost unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai PSD şi mai ales ai lui Liviu Dragnea, pe vremea în care actualul puşcăriaş conducea partidul şi, indirect, România – deşi fusese dovedit deja ca infractor. Şi, probabil, cel mai eficient critic al PSDragnea şi al PSDăncilă. Ponta ştia ce vorbeşte şi părea că loviturile lui verbale se duceau exact acolo unde pe pesedişti îi durea cel mai mult. Trebuie să recunoaştem: pe lângă luările de poziţie ale lui Ponta de atunci, criticile PNL la adresa PSD păreau nişte simple mângâieri pe creştet.
În al doilea rând, Ponta a sabotat cel mai eficient PSD, luându-i uşor-uşor din oameni, până a înclinat balanţa în favoarea Opoziţiei de atunci. O opoziţie strict anti-PSD, la acel moment. A păcălit oameni importanţi din partid să treacă în tabăra sa - păcăleală care, mai târziu, i-a fost întoarsă dublu (vezi cazul Mihai Tudose). A fost suficient, însă, să contribuie decisiv la demiterea guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură (după care a dat-o cotită, nevotând Guvernul Orban).
În al treilea rând, Ponta a reuşit spargerea coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, prostindu-l pe Tăriceanu cu o iluzorie alianţă post-guvernare plus un candidat la prezidenţiale dubios uman şi politic, în persoana actorului Mircea Diaconu. Manevra i-a reuşit atât de mult lui Ponta, încât l-a făcut praf din punct de vedere politic pe craiul bătrân al politicii româneşti, Călin Popescu Tăriceanu, care se visa candidat la prezidenţiale – ba chiar preşedinte, la un moment dat. Vrem – nu vrem, trebuie să recunoaştem că artizanul scoaterii pe linie moartă a lui Tăriceanu este Victor Ponta.
Şi, nu în ultimul rând, Victor Ponta are marele merit de a se autodistruge din punct de vedere politic, partidul său ajungând în prezent, în sondaje, sub pragul electoral – de pe la un 12% cu care se afişa mândru în epoca lui Dragnea. Victor Ponta s-a împins atât de mult în jos pe scara importanţei politice încât nici PSD, care e la cel mai de jos nivel electoral din istoria sa, nu s-ar încumeta să facă o alianţă cu partidul acestuia, dacă nu demonstrează că poate atinge singur măcar pragul electoral de 5%. Iar toată această postură a lui Victor Ponta i se datorează fix lui Victor Ponta.
Prin urmare, avem câteva motive pentru care trebuie să-i fim recunoscători lui Victor Ponta că a existat în viaţa noastră politică şi din care, aşa cum am mai spus-o cu ani în urmă, va sfârşi singur.
