„Trebuie omorât azi, acum! Împuşcat!” – răspundea ironic şi cu tupeu Liviu Dragnea, şeful PSD şi al Camerei Deputaţilor, la solicitarea jurnaliştilor de a comenta rămânerea lui Darius Vâlcov în funcţia de consilier al premierului, după condamnarea sa, în primă instanţă, la 8 ani de închisoare cu executare.
Nu, Darius Vâlcov nu trebuia împuşcat, şi nici omorât. Trebuia doar demis, dacă nu a avut bunul simţ să-şi dea automat singur demisia, în secunda doi de după condamnarea sa. Chiar dacă nu e definitivă, o condamnare – de 8 ani sau de 8 zile, dar mai ales una de 8 ani – este totuşi un motiv suficient să nu mai deţii o funcţie de demnitate publică. Dar asta într-o ţară normală - nici măcar una foarte civilizată. Dar nu e cazul României conduse de PSD-ALDE. Din moment ce un infractor, un condamnat definitiv, deţine a treia poziţie în stat, conduce un partid şi, prin interpuşi, un întreg Guvern, de ce un consilier condamnat în primă instanţă n-ar rămâne în aparatul de lucru al prim-ministrului, nu-i aşa? Din moment ce un infractor face legea în ţara asta şi din moment ce o gaşcă de penali decide destinele unei întregi naţii şi a unei ţări, de ce un condamnat în primă instanţă pentru spălare de bani şi trafic de influenţă n-ar putea să-l consilieze în continuare pe premier? Ceea ce, iată, se întâmplă: Darius Vâlcov rămâne în continuare în funcţia de consilier al premierului. Pentru că „prezumţia de nevinovăţie” şi pentru că ei pot.
În schimb, cer demisia imediată a şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că nişte anchetaţi şi condamnaţi au făcut o serie de acuzaţii la televiziunile infractorilor, la adresa unui fost procuror din cadrul DNA. Aşa, fără nicio anchetă, fără nicio verificare.
Într-o ţară normală, un politician sau un membru al Guvernului demisionează doar dacă apar nişte bănuieli penale în privinţa activităţii sale. Prin Marea Britanie, recent, un ministru şi-a depus demisia doar pentru că întârziase la o dezbatere în Parlament.
În Olanda, săptămâna trecută, ministrul de Externe a demisionat pentru că a minţit când a spus că participase în urmă cu 12 ani la o reuniune la care l-ar fi auzit pe Putin vorbind despre „Rusia Mare”. Nu minţise că va mări salariile, când ele se micşorează, nu furase, nu fusese condamnat. Se cheamă demisie de onoare şi nimeni nu aşteaptă nici măcar să ajungă în faţa instanţei pentru a se retrage din viaţa publică. Dacă e într-adevăr nevinovat, revine în politică după finalizarea procesului.
Dar hoţii, infractorii, condamnaţii, penalii de la noi nu au onoare, nu au simţul demnităţii, nu au bunul simţ ori măcar simţul ridicolului de a face un pas înapoi. Ei, de fapt, ca orice infractor de drept comun, au un dispreţ total faţă de lege, faţă de respectarea normelor legale şi sociale, faţă de cei pe care îi reprezintă şi îi conduc. „Trebuie omorât azi, acum, împuşcat!” este de fapt expresia totală a dispreţului unui infractor faţă de lege. „Sunt milioane de români care au salarii, pensii mai mari datorită unui program de guvernare la care Darius Vâlcov a avut o implicare mare” - îi plângea de milă Dragnea. Ceva de genul „o fi furat, dar a făcut şi ceva bun pentru popor”. De parcă ar fi dat ceva de la el Vâlcov, din banii proprii. De parcă toate acele măriri populiste de pensii şi salarii nu se fac din împrumuturi externe ori din taxele celor care chiar muncesc şi produc ceva în ţara asta! De parcă, dacă îţi faci treaba pentru care eşti numit şi plătit - dar pe care oricum nu şi-o fac, fiind de o incompetenţă crasă şi de o impostură revoltătoare - ai voie să şi furi nişte milioane de euro, doar aşa, drept răsplată a poporului recunoscător.
Da, aşa văd lucrurile hoţii, de parcă toată ţara asta este formată dintr-o frăţie a hoţilor care nu se gândesc decât cum să-i fure, să-i mintă şi să-i păcălească pe ceilalţi, eventual să le mai arunce şi lor câteva resturi din ceea ce au furat, atunci când ajung în funcţii înalte şi fac ce vor, pentru că ei pot. Mentalitate de infractori deghizaţi în politicieni.
