Membrii clanului Cosmos Tanase, carati cu 16 dube la Parchetul General | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Membrii clanului Cosmos Tanase, carati cu 16 dube la Parchetul General

Mai multi membri ai clanului Tanase - gruparea de crima organizata de aproape 300 de membri, anihilata prin colaborarea anchetatorilor romani si spanioli - au fost audiati, ieri, de procurorii de la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Potrivit Mediafax, acuzatii, aflati in arest preventiv, au fost transportati cu 16 dube si mai multe autoturisme ale Ministerului Administratiei si Internelor, pentru a fi audiati de procurori, in prezenta aparatorilor lor.
Gruparea de crima organizata cunoscuta drept clanul Tanase a fost anihilata in urma unei actiuni comune a politistilor din Spania si Romania, derulata cu numele de cod "Braila", in perioada 25 ianuarie -16 martie, pe cuprinsul intregului Regat al Spaniei, precum si in judetele Iasi, Braila, Constanta, Neamt si Vaslui.
Autoritatile romane si spaniole au stabilit ca membrii clanului Tanase erau specializati in traficul de persoane si de minori, clonarea de instrumente de plata electronice, trafic de stupefiante, falsificarea de documente si jafuri cu violenta.
In urma operatiunii de amploare au fost arestati 283 de romani si au fost identificati altii 74 care se aflau ilegal pe teritoriul Spaniei. Liderii, brailenii Cosmos Tanase si Iorgu Ionescu, zis "Talanu'", coordonau activitatea infractionala a gruparii din interiorul unor penitenciare din Spania, unde erau incarcerati, banii obtinuti fraudulos urmind sa fie folositi pentru eliberarea lor.
In Romania, politistii i-au retinut pe fratii lui Cosmos - Valter Pasniceanu si Robert Anarisca -, Florin-Catalin Dracea, Eugen Trufanda, zis "Gelu", Claudia Neagu, zisa "Vali" si Decebal Bancuta, ultimii doi fiind copiii lui Cocos Bancuta.
Membrii retelei actionau atit in Romania, unde victimele infractiunilor de trafic de persoane erau racolate din judetele Constanta, Bacau, Neamt, Maramures si Vaslui, cit si in Spania, unde tinerele traficate erau obligate sa se prostitueze in diferite baruri si discoteci din orasele Madrid si Malaga.
Cu banii obtinuti ilegal, membrii clanului Tanase au cumparat mai multe vile in municipiile Iasi, Constanta si Braila, numeroase autoturisme de lux, precum si cantitati importante de bijuterii din aur.
Anchetatorii au facut 51 de perchezitii domiciliare, fiind descoperite si ridicate mijloace de falsificare de carti de credit, 900 de carti de credit falsificate, documente de identitate contrafacute, autoturisme de lux, bijuterii din aur, placute de inmatriculare auto false, droguri, instrumente utilizate la comiterea de spargeri, arme albe, bunuri provenite din savirsirea de infractiuni, precum si suma de 33.500 euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro