Trăim vremuri desprinse dintr-un scenariu de groază. De la o zi la alta, ştirile despre creşterea alarmantă a numărului de persoane infectate cu Covid 19 proiectează imagini tot mai sumbre despre finalizarea prea curând a acestui coşmar, spitalele şi morgile din toată lumea au devenit neîncăpătoare, medicii sunt epuizaţi după o luptă de luni de zile cu un inamic ce nu dă semne să obosească. Se închid oraşe şi sate în care situaţia pandemiei pare să fie scăpată de sub control, iar oamenii preferă să zacă în casă la primele semne de îmbolnăvire, decât să aştepte zile întregi eliberarea unui pat de spital, în care să fie trataţi. Ne doftoricim cu ce avem la îndemână sau apelăm la medicii de familie, pentru tratamentele necesare în bolile cronice.
De la începutul acestei pandemii, medicii de familie monitorizează şi tratează pacienţii asimptomatici, dar, nici până la această dată, nu există un protocol pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19, deşi, de luni de zile, ei tratează pacienţii testaţi pozitiv cu coronavirus, care nu necesită internare în spital.
Pe biroul unui medic de familie am văzut zeci de fişe ale pacienţilor care stau şi se tratează la domiciliu pentru că au forme uşoare ale bolii, asimptomatici care sunt supravegheaţi şi monitorizaţi zilnic, prin telefon. De multe ori, discuţiile medicilor de familie cu un bolnav aflat acasă durează minute în şir, iar dacă intervin modificări, este nevoie şi de o vizită la domiciliu sau, dacă este cazul, de comun acord, medic şi pacient, iau decizia de a se adresa unei unităţi spitaliceşti, pentru soluţionarea problemelor respective.
Despre medicii din spitale, de la secţiile de Anestezie Terapie Intensivă sau despre cei care lucrează la serviciile judeţene de ambulanţă se ştie că lucrează până la epuizare pentru salvarea pacienţilor. Dar, de cele mai multe ori, medicii de familie sunt primii care vin în contact cu pacientul. Acolo, în cabinetul medical, intră tot felul de pacienţi, simptomatici sau asimptomatici, unii pentru o reţetă, alţii pentru un concediu medical sau, pentru consultaţii.
Recent, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, spunea despre cazurile asimptomatice sau cele cu simptome foarte uşoare, fără comorbidităţi, că vor fi evaluate şi tratate acasă, sub supravegherea medicilor de familie.
Aceste lucruri sunt însă făcute de medicii de familie de mai multe luni, pentru că ei au înţeles că medicii din spitale nu mai fac faţă şi că este nevoie de ajutorul lor. De reţinut este însă faptul că, dacă un medic de famile are cinci sau şase pacienţi asimptomatici, pe care trebuie să îî monitorizeze de la distanţă, situaţia nu ar fi chiar atât de gravă. Dar, când pe biroul unui medic sunt cincizeci sau şaizeci de fişe şi tot atâţia bolnavi care aşteaptă să fie sunaţi şi teleconsultaţi zilnic, ce se întâmplă? O astfel de convorbire telefonică nu poate dura două sau trei minute şi nici medicul respectiv nu se poate deplasa de urgenţă la domiciliul fiecărui bolnav, în timp ce alţi pacienţi aşteaptă în faţa cabinetului o reţetă sau o trimitere la specialist.
Sistemul de sănătate a fost şi rămâne o cursă de şoareci, un domeniu în care ani de zile nu s-a investit sau s-au cheltuit sume uriaşe pentru firmele clientelare şi nu s-a rezolvat mai nimic. Fie că a fost vorba despre dotarea spitalelor sau de medicina primară, totul a mers în virtutea inerţiei. Acum însă, a venit scadenţa şi plătim cu vieţile noastre incompetenţa sau indiferenţa celor care au dat sau au omis să dea legi pentru starea de sănătate a populaţiei.
Spuneam că trăim vremuri desprinse dintr-un scenariu de groază. Singurii care ne mai pot ajuta sunt medicii şi mila lui Dumnezeu! Acum, dacă tot a început Postul Crăciunului şi aşteptăm Naşterea Mântuitorului, ne dorim să avem SĂNĂTATE!
