Medicii pensionari, afară din Judeţean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Medicii pensionari, afară din Judeţean

"Curăţenie" de primăvară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Unitatea a renunţat la mai mulţi medici trecuţi deja de vârsta pensionării, dar care încă mai lucrau în sistemul public. Printre ei sunt şi nume sonore în lumea medicală brăileană şi foarte căutate de pacienţi. Doctorii Barbu Cursaru, Bratu Bălan, Nicolae Dorobanţu sunt doar câteva exemple în acest sens. În această toamnă face vârsta de pensionare şi chirurgul Cornel Vărzaru. Conducerea SJU i-a păstrat însă pe "veteranii" fără de care unele secţii din spital s-ar fi închis pur şi simplu, aşa cum este cazul lui Diomid Gulea. Curăţenia făcută de Iugulescu are ca principal resort recomandarea expresă a Ministerului Sănătăţii de a asigura un orizont profesional tinerilor specialişti care de multe ori nu aveau loc în sistem din cauza medicilor pensionari. Au contat, de asemenea, şi raportul Curţii de Conturi şi cel al Corpului de Control de la Ministerul Sănătăţii, care au evidenţiat probleme pe parte de cheltuieli mult prea mari cu personalul. Până la urmă însă, "veteranii" ieşiţi din Spitalul Judeţean nu au pierdut complet legătura cu pacienţii, ei activând în continuare în sistemul privat: în clinici şi cabinete particulare.

Cine sunt medicii pensionari tăiaţi de pe lista Spitalului Judeţean

Managerul SJU, dr. Mihail Iugulescu, ne-a furnizat o listă cu toate cadrele medicale ieşite la pensie şi care, de la începutul acestei luni, au fost tăiate de pe lista personalului. Vorbim aici de dr. Barbu Cursaru (secţia ORL), dr. Petru Coţoiu (chirurgie vasculară), dr. Bratu Bălan (chirurgie vasculară), dr. Nicolae Dorobanţu (chirurgie generală), dr. Jenica Dinişoaie (medicină internă), dr. Doina Iliescu (pediatrie), dr. Viorica Căprariu (imagistică medicală).
Medicii pensionari care au fost păstraţi încă în spitalul de pe Buzăului sunt: dr. Diomid Gulea (chirurgie toracică), dr. Cristea Râşnoveanu (gardă cardiologie), dr. Mihai Popescu (gardă neonatologie), dr. Olga Popescu (ATI), dr. Aurel Plotogea (ATI), dr. Laurenţiu Bratu (ATI) şi farmaciştii Maria Orlea (farmacie corp D - Maternitate) şi Dumitra Şişu (farmacie corp A).
Lista cu pensionari nu se opreşte însă aici. Un alt medic extrem de cunoscut brăilenilor, dr. Cornel Vărzaru, chirurg, va ieşi la pensie. "În cursul anului 2016, în luna aprilie vor ieşi la pensie două doamne doctor: Şancu Florentina de la medicină internă şi Cristei Tudoriţa de la reumatologie, iar în luna noiembrie dr. Cornel Vărzaru", ne-a declarat managerul Iugulescu. Situaţia dr. Vărzaru este incertă. Deşi va ajunge la vârsta la care se poate pensiona, acesta are posibilitatea de a rămâne în continuare în spital, ca şi chirurg, prin intermediul contractului de prestări servicii. În calcul se vor lua mai mulţi factori, iar o decizie va fi luată abia la toamnă, după cum ne-a comunicat sursa citată.
"Noi am căutat, atâta timp cât s-a putut, să-i ţinem în continuare pe medicii pensionari şi după pensie prin contracte de prestări servicii făcute, fundamentate de medicii şefi de secţie pe anumite motive. Fiecare şef de secţie şi-a exprimat către conducere nevoile pentru doctorii X şi Y. «Este bun profesionist, pentru că rezolvă problemele în felul ăsta, pentru că n-am cu cine să fac gărzi. Unul din ei face ecografii foarte bune pe partea abdominală şi are un ochi format, iar toate diagnosticele date de el au fost 100% confirmate». Prioritate au avut însă liniile de gardă, să fie asigurate. Acolo unde n-am mai avut medici, am folosit pensionari şi pentru ca activitatea medicală în secţie să continue la parametri optimi. În fine, motivele au fost multe şi diverse de la secţie la secţie", a adăugat dr. Iugulescu.

Motivele încetării contractelor medicilor pensionari

Odată cu furnizarea listei cu medici pensionari la care Spitalul Judeţean a renunţat, managerul ne-a oferit şi explicaţii. Se pare că în spatele acestei decizii stau rapoartele controalelor efectuate de Curtea de Conturi şi de Ministerul Sănătăţii, ambele arătând aceeaşi neregulă: "risipirea" banilor publici cu personalul numeros şi acordarea ilegală de sporuri. Mai mult, constatările Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii din vara anului trecut au ajuns pe masa Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, iar acest lucru a atârnat greu în decizia de a renunţa la contractele cu pensionari.
"În urmă cu 2 ani, am avut un control al Curţii de Conturi pe veniturile realizate de salariaţi care a scos în evidenţă nişte plăţi ilegale făcute prin acordarea unor sporuri de către vechea echipă managerială către mai mulţi medici. Aceste sporuri sunt: pentru cei care lucrează la medicină legală, pentru medicii chirurgi care erau plătiţi cu 50% spor pentru orele petrecute în sala de operaţie, spor de radiaţii pentru medicii radiologi, spor de morgă şi faptul că lucrează cu cadavre pentru medicii anatomopatologi, medicii oncologi au primit sporuri pentru că lucrează cu citostatice, substanţe toxice etc. Camera de Conturi a spus că acele sporuri au fost date la momentul ăla în baza unui ordin, dar între timp ordinul a fost amendat de o altă prevedere care spunea că ai putea să nu le dai acele sporuri, iar spitalul a continuat să le acorde, acestea intrând la plăţi ilegale. A trebuit să recuperăm de la medici aceste pierderi, aceste prejudicii, pentru că au fost considerate plăţi ilegale. Ceea ce a şi început să facă spitalul din momentul acela. Acest control când vine, nu poate să ia toate problemele dintr-un spital şi să le rezolve, prinde doar câteva. Atunci, accentul s-a pus pe Serviciul de Medicină Legală, drept pentru care spitalul a făcut diligenţele, dar a venit legea cu amnistia şi nu s-au mai recuperat banii. În vară, am avut controlul Ministerului Sănătăţii care a găsit pe partea de RUNOS (resurse umane - n.r.) mai multe deficienţe. Printre punctele enumerate în raport, se află şi un punct privind problema cu sporurile şi aceste plăţi care sunt în vizorul Ministerului Sănătăţii de mai mult timp. Asta e o etapă ca să înţelegeţi de ce am luat această hotărâre", ne-a explicat managerul Iugulescu.

Tinerii, «lipsiţi de orizont» din cauza medicilor pensionari care le ocupă locurile în spitale

La motivele enumerate mai sus, se adaugă un altul, identificat la nivel naţional de către cei din minister: tinerii nu au loc în spitale de cadrele medicale pensionare, iar acest fapt îi determină să aleagă calea străinătăţii. În acest context, ministerul vrea să remedieze această situaţie cu consecinţe grave pe viitor, să stopeze migrarea medicilor tineri şi să le ofere o şansă de dezvoltare profesională chiar în spitalele româneşti. "În decembrie, am fost la şedinţa pentru acreditare cu domnul Vasile Cepoi, şeful Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. În şedinţă, dumnealui a subliniat că managerii de spitale trebuie să aibă în atenţie că, în acest an, Ministerul Sănătăţii va controla contractele de prestări servicii care se fac cu medicii pensionari. Motivul? Medicii tineri care devin proaspăt specialişti se lovesc de un zid reprezentat de medicii pensionari. Nu e cazul Brăilei, dar zidul ăsta s-a creat din cauza faptului că, în special în clinicile mari şi în spitalele din Bucureşti, doctorii, fiind prinşi în activităţi private multiple, îşi drămuiesc timpul de lucru în aşa fel încât să plece din spital la fix. În urma lor trebuie să rămână cineva să asigure continuitate. Şi au asigurat această continuitate medicii pensionari prin contracte de prestări servicii. De ce? Pentru că aceşti medici au mai multă experienţă decât cei tineri. Doctorii pleacă, iar aceşti medici tineri se văd lipsiţi de orizont. Ei se gândesc că, dacă medicii pensionari rămân în sistem, când vor ajunge să fie specialişti şi ei? Mulţi pleacă în străinătate şi pe bună dreptate: lipsa unui orizont. Dacă locurile lor sunt ocupate de pensionari...", este de părere managerul SJU Brăila.

Criteriile după care s-a făcut selecţia medicilor pensionari care au rămas la Spitalul Judeţean

Decimarea medicilor pensionari care îşi desfăşurau activitatea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila s-a făcut după anumite criterii riguroase, aşa cum a precizat conducerea. Principala condiţie pentru prelungirea contractului de prestări servicii a fost aceea ca medicii respectivi să fie indispensabili secţiei pe care lucrează. Aşa că şefii de secţii au fost chemaţi pentru a prezenta situaţia în faţa comitetului director. "Mulţi dintre ei nu-şi justificau foarte temeinic contractele. Adică i-ai făcut contract, bun. Dar chiar e un medic de care nu te poţi lipsi? Ai închide secţia fără acel medic pensionar? Spitalul nu ar mai putea asigura urgenţele fără el? Din acest motiv, spitalele au fost sfătuite să revizuiască temeinic tot ceea ce înseamnă contracte de prestări servicii atât cu medicii pensionari, cât şi cu cei tineri, dar cu accent pe pensionari pentru că celor tineri trebuie să le creezi un orizont", ne-a spus Iugulescu.
Astfel, asigurarea liniilor de gardă a fost un element important în selecţia riguroasă făcută la spital. Acolo unde gărzile nu puteau fi asigurate cu medicii specialişti, li s-a prelungit contractul de prestări servicii cadrelor medicale ieşite la pensie. Aşa s-a procedat şi în cazul secţiilor sau compartimentelor cu deficit de medici, unde, dacă nu ar fi pensionarii, acestea ar trebui închise. Un exemplu în acest sens este cel al Chirurgiei toracice. Deşi spitalul a avut doi medici specialişti, unul a plecat la Galaţi pe un salariu aproape dublu, iar celălalt s-a întors în localitatea de origine, la Târgu Cărbuneşti, invocând faptul că vrea să-şi întemeieze o familie. Aşa a ajuns secţia să-şi desfăşoare activitatea cu un medic pensionar: dr. Diomid Gulea, trecut de 70 de ani. "E unul dintre cei mai prompţi, cei mai solicitaţi, cei mai meseriaşi medici de specialitate de chirurgie toracică cu care am lucrat. Am mare respect pentru omul ăsta. Are peste 70 de ani şi vine de acasă în miez de noapte, intră în sala de operaţie cu pacientul înjunghiat, pentru că e risc vital, îl operează şi salvează o viaţă. Avem şi ghinion însă. Anul trecut ar fi trebuit să avem un medic specialist de chirurgie toracică, dar, din păcate, a avut un accident grav şi acum este ... într-o stare vegetativă. Nu va mai putea practica niciodată medicină ... El trebuia să fie acum în spital, activ. Am scos din nou postul la concurs, va mai dura câţiva ani până se va ocupa, asta e!", a adăugat managerul SJU Brăila. Şi la Anestezie Terapie Intensivă (ATI) şi Cardiologie s-au prelungit contractele de prestări servicii personalului existent.
În schimb, există şi secţii care nu suferă de lipsă de personal, iar activitatea poate continua şi fără medicii pensionari, aşa cum este cazul ORL, Pediatrie, Ginecologie, Medicină internă. La Chirurgie, există medici tineri, tocmai din acest motiv contractele dr. Bratu Bălan şi dr. Nicolae Dorobanţu nu ar fi fost prelungite.
"Sunt conştient că există o pierdere mare, pentru că pleacă oameni valoroşi cu multă experienţă. Operau, aduceau bani spitalului şi erau preferaţi de pacienţi. Dar între asta şi Parchet, trebuie să fiu conform legii şi să gândesc de 7 ori înainte, pentru ca următorul control să nu mai identifice aceeaşi problemă", este opinia dr. Mihail Iugulescu faţă de "curăţenia" efectuată printre cadrele medicale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro