„Nu există niciun ministru în România care să fi ajuns ministru fără să fie condiţionat să finanţeze partidele. Toţi miniştrii în proporţie de sută la sută au avut obligaţia să finanţeze partidele şi să angajeze oamenii partidelor. Gândiţi-vă că o campanie electorală de preşedinte costă 60 de milioane de euro. Nu există niciun partid care să plătească într-un judeţ mai puţin de un milion de euro pe alegeri parlamentare. De unde sunt aceşti bani? Toţi banii au fost asiguraţi de fiecare din cei care au fost puşi pe posturi”, mărturiseşte unul dintre condamnaţii primului dosar „Microsoft”, fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, fost deputat de Brăila. Câţi oameni din partid a pus în posturi ministrul Sandu? Răspunde tot el: „Zeci. Zeci. Se făcea repartiţia la partid pe fiecare funcţie, eu primeam notă scrisă de la fiecare preşedinte de filială cu fiecare om care trebuia angajat”.
Da, aşa se întâmplă lucrurile în politică. Bănuiam probabil cu toţii, dar acum avem şi confirmarea, venită direct de la un politician care chiar a ocupat o funcţie importantă şi care a vorbit. De ce a vorbit? Pentru că a fost deja condamnat. Urmează şi alţii, sunt convins. Nume mult mai mari.
De ce se cheltuie însă atâta bănet – şi „la negru” - în campaniile electorale? Pentru banerele şi afişele alea de pe toate drumurile, uliţele şi gardurile, pentru găleţi, geci, pelerine, brichete, pentru pungile alea cu alimente, pentru „cinstea” de la birt şi pentru cumpărarea directă de voturi. Toată şpaga aia electorală trebuie susţinută de cineva. Şi cine s-o facă? Candidaţii şi toţi cei care aspiră la un post călduţ şi bine plătit la stat. Toată şleahta aia de funcţionari şi funcţionăraşi numiţi politic, gaşca de directori şi directoraşi de deconcentrate, agenţii, şcoli şi grădiniţe trebuie să plătească (e clar de ce ţine PSD cu dinţii de numirea armatei de directori de şcoli). Cum îşi recuperează banii? Cu şpăgi, contracte măsluite, achiziţii umflate, şmenuri, furturi cu acte. Panseluţele alea la preţ umflat, bordurile, băncuţele, varul, termopanele, rechizitele – toate astea acoperă de fapt banii negri din campanie. Este un mecanism care funcţionează de zeci de ani, creat de pe vremea comunismului, dar dezvoltat, perfecţionat şi mult mai bine pus la punct de politicienii ultimilor 27 de ani. Asta-i politica românească, asta fac marile partide care ne guvernează, asta votăm de zeci de ani. Şi, de fapt, ei plătesc zecile de milioane de euro din campanii tot din banii noştri. De ce acest dezmăţ financiar? Ca să ajungă la guvernare, să fure ca să acopere ce au cheltuit şi să mai strângă şi pentru ei şi neamurile lor.
Şi totuşi, există miniştri care n-au făcut asta şi nu au de ce să o facă. Da, este vorba despre miniştrii actualului guvern tehnocrat, care n-au asemenea obligaţii. Exact cei care sunt zilnic criticaţi, discreditaţi şi mânjiţi cu noroi de televiziunile de partid şi de cei mai mulţi dintre actualii politicieni, fiind prezentaţi ca fiind trădători, vânzători de ţară ori vânduţi străinilor. Şi culmea, de către cine: de exact penalii care ne-au furat permanent, au distrus ţara şi ne-au trădat încrederea în toţi aceşti 27 de ani. Şi tot pe ei vor să-i votăm.
Dar chiar tot pe ei vrem să-i votăm?
