Mazăre a schiat opt ore pe zi în vacanţă, în Austria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mazăre a schiat opt ore pe zi în vacanţă, în Austria

Mazăre a afirmat, ieri, după şedinţa Consiliului Local, că în Austria a fost mai multă zăpadă decât în România. Întrebat cum se descurcă austriecii cu deszăpezirea drumurilor, Mazăre a spus: "În primul rând nu sunt aşa de plângăcioşi. Ajungeam în căbănuţa în care stăteam cu lanţuri puse la maşină 4x4 închiriată de acolo. Fără lanţuri la 4x4 nu ajungeam".
El a spus că se trezea dimineaţa la 7.00 şi că toată ziua şi-o petrecea pe pârtia de schi.
"Eu schiez de rup în două. Mă trezesc dimineaţa la 7.00, schiez de la 9.00 până la 17.00. Foarte bine schiez, nu ştiu dacă se ţine vreunul dintre voi după mine, nici la jumătate din timp", a afirmat Mazăre.
El a mai spus că în vacanţele din ultima lună a făcut kite, rafting şi schi.
"În Venezuela am făcut kite, în Honduras am făcut rafting, însă îmi place foarte mult schiul. Este o pasiunea a mea, schiez foarte, foarte bine", a susţinut primarul Constanţei.
Întrebat dacă va merge la carnavalul din Brazilia, Mazăre a spus: "Nu mai merg. Am dansat o dată, am trăit experienţa asta sus pe car. Ca să merg acum ca spectator... după ce-ai fost vultur, să te duci cioară, nu mai merge".
La sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie, primarul municipiului Constanţa s-a aflat în Venezuela şi Honduras, iar săptămâna trecută a fost în Austria.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro