Cine ar fi trebuit să "arbitreze" în acest context concurenţial? Evident, autorităţile statului: de la Garda Financiară la Poliţia Rutieră, de la Direcţia de Finanţe la Autoritatea Rutieră Română, de la Protecţia Consumatorului la echipele de control ale Primăriei. Iar peste toate acestea, Consiliul Local Municipal. Fiind vorba despre un serviciu public de interes local, CLM ar fi trebuit să asigure cadrul legal, să-i zicem perfect, care să fi creat condiţiile desfăşurării unui transport public de persoane adecvat, cu adevărat civilizat.
Nu s-a întâmplat asta. Disponibilizările ce urmează a fi efectuate la "Braicar", pe fondul situaţiei economice precare a societăţii, sunt un efect nu exclusiv al climatului socio-economic general al Brăilei, al concurenţei de pe piaţa de profil ori al haosului din transportul de persoane, ci o urmare firească, la urma urmei, a lipsei de interes şi de viziune a Consiliului Local în această problemă. O lipsă de interes condamnabilă şi o lipsă de viziune inexplicabilă, în contextul în care ordinea în transportul public a reprezentat o temă principală de campanie a tuturor partidelor şi a candidaţilor acestora la Primărie.
Având de reglementat un serviciu public, CLM avea puterea să impună, atunci când a scos la licitaţie traseele, condiţii speciale. Ar fi putut solicita ca acest gen de transport să se facă exclusiv cu autobuze, tramvaie şi troleibuze, de exemplu - pentru că acestea sunt mijloacele de transport public în comun - aşa cum, pe calea ferată, transportul privat de persoane nu se face cu drezine. Ar fi putut integra transportul privat cu cel al Braicar. Ar fi putut realiza o infrastructură comună, pe care să o închirieze operatorilor. Ar fi putut face multe, dar s-a dovedit că, după 15-16 ani, nu a făcut de fapt nimic. Ca şi în cazul câinilor vagabonzi, CLM şi Primăria nu au reuşit nici măcar să castreze problema.
