Masacrul copacilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Masacrul copacilor

* o firmă angajată de Electrica Brăila pentru lucrări de modernizare a reţelei electrice pe de strada Ştefan cel Mare a hăcuit efectiv, fără respectarea celor mai elementare norme din domeniul horticol, copacii aflaţi pe traseul cablurilor * ”Acei pomi tineri distruşi de nişte Dorei au coronamentul total dezechilibrat, mijlocul tăiat şi nu se vor mai regenera niciodată”, spune primarul Marian Dragomir, care precizează că firma în cauză a acţionat fără niciun aviz din partea Primăriei Brăila * Poliţia Locală a aplicat o amendă de 2.500 lei

 

 

 

 

Numeroşi copaci de pe strada Ştefan cel Mare, tronsonul cuprins între strada Şcolilor şi strada 1 Decembrie 1918, au fost efectiv mutilaţi, prin tăierea excesivă a coronamentului. Lucrările au fost executate de o firmă din Ploieşti, SC ”Esra” SRL, cu care societatea ”Electrica” are un contract pentru modernizarea reţelei de electricitate din zona respectivă. În contract se stipulează, din câte se pare, şi realizarea unui culoar de siguranţă a liniilor electrice, prin îndepărtarea crengilor din apropierea acestora. Felul cum s-au făcut tăierile denotă, însă, o evidentă lipsă de profesionalism, fapt reclamat de unii dintre locatarii străzii, care au făcut o sesizare în acest sens către Primăria Brăila. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că s-a deplasat la faţa locului, iar ceea ce a văzut l-a nemulţumit profund. ”Masacrul pomilor de pe strada Ştefan cel Mare este făcut de o societate contractată de Electrica. Lucrarea nu este autorizată de Primăria Municipiului Brăila şi am solicitat Poliţiei Locale Brăila să ia măsurile legale şi să sesizeze şi alte instituţii cu drept de control. Eu pot înţelege că uneori este nevoie să se taie pomii bătrâni pentru a nu se prăbuşi peste maşini sau pietoni, dar în această situaţie au fost distruşi doar pomi tineri. Cel mai trist lucru este că acei pomi tineri distruşi de nişte Dorei au coronamentul total dezechilibrat, mijlocul tăiat şi nu se vor mai regenera niciodată. Consider că amenda este nesemnificativă faţă de dezastrul făcut. Această societate şi-a demonstrat incompetenţa şi nu va primi niciodată avizul Primăriei Brăila. Solicit Electrica să nu mai contracteze astfel de societăţi fantomă”, ne-a transmis edilul-şef.

Poliţia Locală, prin Serviciul de Ordine Publică, i-a surprins în plină acţiune pe muncitorii firmei ploieştene, luni, 22 februarie. Întrebat dacă are avizul Primăriei pentru intervenţia asupra copacilor, şeful echipei n-a putut prezenta niciun document în acest sens. Poliţiştii locali i-au dat răgaz până a doua zi pentru a face dovada că lucrările au toate aprobările necesare, însă nici aşa reprezentantul firmei ”Esra” SRL nu a putut demonstra că intervenţiile asupra copacilor au fost făcute conform reglementărilor existente. În ziua de 22.02.2021, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila a depistat pe Str. Ştefan cel Mare, între Str. Şcolilor şi Str. 1 Decembrie, mai multe persoane care toaletau arborii din zonă. S-a stabilit că lucrătorii sunt angajaţii unei societăţi comerciale din Ploieşti, care acţiona la solicitarea SDEE Muntenia Nord Brăila, şeful lucrării neputând însă prezenta avizul Comisiei de constatare şi aprobare a lucrărilor de toaletare, reducţie sau doborâre a arborilor amplasaţi pe domeniul public sau privat al municipiului Brăila. În calitatea sa de reprezentant al societăţii din Ploieşti, bărbatul a fost invitat în această dimineaţă (ieri n.n.) la sediul Poliţiei Locale Brăila pentru a prezenta documentele în baza cărora firma executa toaletarea copacilor de pe domeniul public al municipiului Brăila, însă nici de această dată nu a putut prezenta avizul serviciilor de specialitate. În acest sens, societatea respectivă a fost sancţionată contravenţional cu suma de 2.500 lei, conform legislaţiei în vigoare”, ne-a informat Biroul de Presă al Poliţiei Locale Brăila.

 

Nicio tăiere fără avizul comisiei de specialitate din cadrul Primăriei!

 

Totodată, Poliţia Locală a venit cu precizări referitoare la procedura ce trebuie parcursă de către cei care intenţionează să toaleteze sau să doboare arbori de pe spaţiile verzi ale municipiului. ”Este nevoie de un aviz emis de către Comisia de constatare şi aprobare a lucrărilor de toaletare, reducţie sau doborâre a arborilor amplasaţi pe domeniul public sau privat al municipiului Brăila. Comisia analizează cererile/reclamaţiile/sesizările privind necesitatea execuţiei lucrărilor de toaletare/reducţie sau doborâre venite pe acest subiect şi dispune în consecinţă. De asemenea, comisia poate emite note de constatare şi aprobări şi prin autosesizare”, informează Poliţia Locală.

Faţă de felul cum s-a intervenit asupra copacilor de pe aliniamentul străzii Ştefan cel Mare, cotidianul nostru a solicitat un punct de vedere şi de la Electrica Brăila. Reprezentanţii furnizorului local de energie afirmă că Primăria ar fi fost informată despre tăierile care urmau să fie făcute pe strada respectivă. În intervalul 28.08.2020 – 31.05.2021, în municipiul Brăila, pe strada Ştefan cel Mare, se desfăşoară lucrarea de modernizare a reţelei electrice aeriene de joasă tensiune şi a branşamentelor individuale aferente. Lucrarea este executată de care societatea SC ESRA SRL din Ploieşti în baza Autorizaţiei de Construire nr.121 / 16.03.2020. Investiţia cuprinde lucrări de modernizare a reţelei electrice aeriene şi a branşamentelor, demontarea instalaţiilor vechi şi realizarea culoarului de siguranţă a liniilor electrice în vederea eliminării deselor întreruperi în alimentarea cu energie electrică cauzate de vegetaţia crescută în reţea. În memoriul depus la Primăria Municipiului Brăila pentru obţinerea Certificatului de Urbanism este specificată necesitatea efectuării lucrărilor de îndepărtare a vegetaţiei abundente de pe traseul liniei electrice. Facem menţiunea că toată masa lemnoasă rezultată în urma lucrărilor de tăiere vegetaţie a fost predată către Primăria Municipiului Brăila, eliberându-se în acest sens procese verbale de predare-primire”, ne-a informat Biroul de Presă al ”Electrica” Brăila. Reprezentanţii Primăriei atrag, însă, atenţia că, în cazul de faţă, certificatul de urbanism nu ţine locul avizului pe care firma din Ploieşti ar fi trebuit să îl obţină de la Comisia de constatare şi aprobare a lucrărilor de toaletare, reducţie sau doborâre a arborilor amplasaţi pe domeniul public sau privat al municipiului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro