Miercuri, 10 octombrie, ora 4.00. In puterea noptii, cinci siluete cu alura impunatoare se desprind de pe dana Portului Militar Braila si se avinta in intuneric, impinse contra curentului de miile de cai putere ale motoarelor... Doua vedete blindate, doua monitoare si un remorcher fluvial apartinind Divizionului 67 Nave Purtatoare de Artilerie au plecat in mars de instructie, spre portul Midia, unde sint programate sa participe la o tragere cu munitie de razboi, intre 15 si 17 octombrie. Un reporter al "Obiectiv" a fost acreditat de Statul Major al Fortelor Navale sa participe la acest mars, ambarcat la bordul unui monitor de lupta, cel mai puternic vas de razboi al flotilei fluviale. Am avut astfel ocazia sa asistam la o frintura din activitatea marinarilor militari si ne-am convins ca nu e usor sa strunesti masivele fortarete plutitoare, mai ales cind Dunarea are un nivel scazut si trebuie sa te strecori printre bancuri de nisip si barje civile incarcate cu mii de tone de nisip sau minereu. Am asistat, totodata, la trecerea prin ecluzele de la Cernavoda, Ovidiu si Midia, unde orice manevra mai putin reusita zgirie corpul navei si sifoneaza orgoliul marinarilor.
Manevre de lupta dupa iesirea din intuneric
Plecarea pe timp de noapte a unui convoi naval este o aventura pe Dunare, unde senalul navigabil ingust si plin de meandre pune la incercare priceperea oricarui marinar, indiferent cit e de experimentat. De aceea, capitanii vapoarelor civile prefera sa traga la mal si sa astepte lumina zilei. Pentru militari aceasta varianta se exclude. Ei trebuie sa faca fata oricarei situatii, iar marsul pe timp de noapte este un bun prilej sa-si exerseze deprinderile. Daca, insa, intervine si ceata atunci lucrurile se schimba : "Asteptam sa se limpezeasca atmosfera, nu are rost sa riscam foarte mult daca nu este vorba de o misiune reala, ci doar de una de exercitiu", ne-a explicat comandorul Petrica Coman, comandantului Divizionului 67. Acesta ne-a fost gazda, la bordul monitorului 46 "Ion C. Bratianu", alaturi de comandantul navei respective, locotenent comandorul Florin Teodoru.
In noaptea de marti spre miercuri, saptamina trecuta, pe cele cinci nave incluse in acest mars a fost o forfota continua. Cu bordul luminat a giorno, de zeci de becuri, s-au facut ultimele pregatiri si s-au dat ultimele comenzi unor echipaje ce si-au sacrificat norma de somn pentru ca totul sa iasa bine. La 4.00, deschizatoare de drum au fost vedetele blindate 177 "Opanez" si 180 "Rovine", care au la bord radare si sonde acustice de ultima generatie si gasesc mai usor drumul pe senalul dunarean cufundat in bezna. Le-a urmat remorcherul fluvial (RF) 302, monitorul 45 "Mihail Kogalniceanu" si monitorul 46 "Bratianu". Comunicind in permanenta prin statia radio cu comandorul Coman, comandantii navelor s-au incadrat fara probleme pe senalul navigabil, lasind rapid in urma reperul luminos al celor doua cosuri de fum ale Termoelectrica Braila, ce sint marcate, de sus pina jos, cu un sir de becuri de semnalizare, pentru a putea fi evitate de elicoptere sau avioane. Au urmat doua ore de liniste si intuneric, sub o briza rece si un cer impinzit de stele.
Zorii au prins convoiul militar la 40 kilometri in amonte de Braila, iar odata cu lumina zilei navigarea a devenit mult mai comoda. Nu foarte comoda, insa, fiindca in programul marsului au fost incluse si exercitii de respingere a unor atacuri inamice, cu remorcherul fluvial pe post de nava civila care avea nevoie de protectie. Servantii tunurilor de 100 mm de la bordul monitoarelor si a celor de 76 mm ale vedetelor, mitraliorii de pe mitralierele cu patru tevi de clb. 14,5 mm sau de pe cele cu doua tevi de 30 mm au ocupat pozitiile de lupta si, in timp ce colegii in sarcina carora intra navigatia ocoleau cu grija obstacolele ascunse sub apa, ei puneau colimatorul pe tinte imaginare, de pe mal sau din aer.
"Nu te mai duce in stinga, ca te bagi in smircuri. Ceapa masii de treaba!"
Cu fiecare militar la post, navele au ajuns, in jurul orei 11.00, la podul de la Giurgeni, iar dupa o ora si jumatate au intrat in sectorul dificil de la Topalu, intre km 272 si 277. Dupa alti citiva kilometri, s-a ajuns pe portiunea de fluviu denumita pe harta Trecere Grea - Insula Fasole. Acolo apele sint foarte mici, iar senalul navigabil are, dupa seceta de asta vara, doar pina in 70 m latime, fata de cei 400 m cit atinge de obicei. Pericolul sa naufragiezi pe acumulari subacvatice de aluviuni este foarte mare, iar priceperea navigatorilor e singura protectie impotriva unui astfel de incident jenant. Ultimul om care ar fi vrut sa se intimple asa ceva era comandorul Coman. Pina atunci calm, acesta a trait la maxim tensiunea infruntarii "Fasolei", cum e denumit, in argoul marinaresc, sectorul respectiv. Urmarind cu atentie vedetele blindate care navigau in fata monitorului 46, comandantul intervenea prin statia radio, de cite ori observa o deviere de curs. "177, nu te mai duce in stinga, ca te bagi in smircuri. Ceapa masii de treaba!", i-a scapat o injuratura sefului cel mare, cind vedeta 177 "Opanez" s-a apropiat periculos de mal. Totul s-a terminat, insa, cu bine, in ciuda ingustimii canalului si a celor citeva barje si drage fluviale, ce le-au iesit in cale navelor militare exact unde era locul mai strimt.
De la Cernavoda incolo, vechile brate ale fluviului, cu surprizele lor ascunse sub apa, au fost lasate in urma, odata cu intrarea in canalul Dunare - Marea Neagra. A mai fost, insa, de trecut un hop: ecluza. Aceasta poarta sub forma unui bazin lung de citeva sute de metri si lat de vreo 50, are rolul de a egaliza nivelul constant al canalului cu cel fluctuant al Dunarii. In aceasta perioada, cind debitul fluviului este destul de scazut, nivelul canalului este cu vreo trei metri mai inalt. Procedura de ecluzare este simpla, in principiu, dar destul de greu de pus in practica de navele care vor sa treaca. Asadar, cind vapoarele intra in bazinul ecluzei, gasesc capatul dinspre canal inchis ermetic cu un stavilar. Vasele sint legate cu parime de cirlige uriase pozitionate pe flotoare incastrate in peretii de beton, apoi se inchide un stavilar si la capatul dinspre Dunarea veche. Un sistem de pompe baga apa in bazin, pina cind se egalizeaza nivelul, moment in care stavilarul dinspre canal se deschide, iar navele sint dezlegate si pot pleca mai departe. Aceasta este teoria. Practica pune serios la incercare priceperea marinarilor, fiindca e suficient sa intre cu doar citeva grade deviere in bazinul ingust, ca sa-si izbeasca vaporul de peretii de beton. E ca si cum trebuie sa-ti parchezi masina intr-un punct fix pe un drum acoperit de polei. Doar ca marinarii militari au de manevrat niste colosi. Monitoarele, de exemplu, au 52 m lungime, 9 m latime, greutatea de 523 tone si doua motoare a cite 2.200 cai putere, iar vedetele blindate ating 46 m lungime, 8 m latime, o greutate de 323 t si trei motoare a 950 CP. Greu de strunit asemenea "barci", asa incit unul dintre monitoare, care a abordat bazinul ecluzei cu un unghi putin gresit a ricosat dintr-un perete in altul, pina cind s-a reusit legarea lui de un cirlig plutitor. Manevrele de acostare au intrat in grija grupei de marinari de pe fiecare nava, special instruita pentru asa ceva. Echipati cu veste de salvare si cu casti albastre pe cap, acestia au asudat din greu, tragind de parime si impingindu-se in cange.
Dupa aproximativ o ora si jumatate de manevre, toate cele cinci nave din convoi erau legate de peretii bazinului, asa incit s-a putut incepe pomparea apei, pentru egalizarea nivelului. Daca nu ar fi fost tinute strins linga perete, s-ar fi izbit una de alta ca niste coji de nuca, din cauza curentului provocat de operatiunea de pompare.
Odata iesit din ecluza de la Cernavoda, convoiul s-a mai deplasat citiva kilometri, pina la Medgidia, unde a facut o escala pina a doua zi. Joi dimineata, s-a continuat marsul. Pina la portul Midia, s-a mai trecut prin doua ecluze, la Ovidiu si la Navodari. Ambele sint mult mai mici decit cea de la Cernavoda, astfel incit nu s-a putut trece decit cu cite doua nave. Aceleasi manevre dificile de acostare, aceeasi satisfactie dupa ce totul s-a finalizat cu bine... De remarcat la ecluza Ovidiu o diferenta de nivel de circa 10 metri, intre portiunile de canal Cernavoda-Ovidiu si Ovidiu-Navodari. O diferenta usor de explicat, totusi, avind in vedere ca se apropie marea, iar terenul tinde sa ajunga la cota zero.
Nave proiectate pentru lupta pe fluviu se instruiesc pe mare
Joi, dupa amiaza, monitoarele, vedetele si remorcherul fluvial au ajuns la punctul terminus al marsului de instructie: docurile portului Midia. S-a acostat pe un terminal destinat incarcarii-descarcarii de fier vechi, ceea ce, fireste, nu este deloc pe placul militarilor. Acestia au experienta marsului similar din primavara, cind au acostat exact in acelasi loc si nu s-au putut odihni din cauza zgomotului facut de fierul vinturat pemanent de macaralele gigantice. Se pune intrebarea fireasca de ce navele flotilei fluviale sint duse sa traga cu munitie de razboi intr-un poligon de pe mare. Raspunsul e ca poligonul traditional, cel de pe bratul Sf. Gheorghe, din delta, a fost inchis, acum doi ani, cind conducerea Rezervatiei Biosferei a decis ca bubuiturile de tun si mitraliera deranjeaza fauna salbatica. In consecinta, monitoarele si vedetele fluviale sint aduse sa participe la aplicatii alaturi de nave din flota maritima. Este o solutie de compromis, fiindca vasele de fluviu au fundul plat, proiectat sa "incalece" malurile si bancurile de nisip, nu sa asigure stabilitate pe valuri. "Daca marea este agitata, stabilim degeaba coordonatele pe tinta, fiindca un val de un metru inaltime deviaza proiectilele tunului sau proiectilele reactive cu zeci de metri", ne-a explicat locotenent comandorul Florin Teodoru, comandantul monitorului 46 "I.C. Bratianu". De altfel, daca marea este foarte agitata, navele fluviale au toate sansele sa nu mai iasa in larg, de azi pina miercuri, in perioada programata pentru derularea exercitiului. Asta primavara, au infruntat valurile mari si au fost momente cind monitoarele si mai ales vedetele erau inghitite pe jumatate de apa. Cu toate astea, militarii braileni nu s-au facut de ris in timpul tragerilor. Dimpotriva, au spulberat rapid tintele aflate in larg, primind calificative foarte bune.
Invingindu-si nostalgia vremurilor frumoase, cind isi faceau aplicatiile in Delta, militarii si-au pregatit armele pentru "lupta", de cum au intrat in portul Midia. Citeva zile, monitoarele si vedetele le-au tinut loc de casa si masa si trebuie remarcat ca spatiile de care dispun echipajele nu sint deloc generoase. Cabinele minuscule de dincolo de blindajul gros, ce rezista la proiectile de cal. 30 mm, zumzaitul permanent al generatorului de curent electric, mirosul persistent de motorina, cam asta au de suportat marinarii militari. E o situatie greu de acceptat de un civil dar care pentru ei a devenit obisnuinta. Iar daca mesele sint gustoase - si sint, mai ales prinzul, cu mincare la cazan delicios gatita - timpul parca trece mai usor.
N-am avut ocazia sa-i vedem in timpul tragerilor, ca sa vedem cum se descurca fiecare la postul sau. Fara indoiala, insa, toata lumea stie ce are de facut. Fiindca am participat la marsul pe Dunare, putem da exemplul unui post pus in valoare de acea situatie. Este vorba despre observator, adica militarul care sta in permanenta pe puntea de sus a vasului, fie frig, fie canicula, si este atent la tot ce se intimpla in jur, avind misiunea sa comunice cu celelalte nave prin complicatul cod al culorilor de pavilion, a semnelor facute cu bratele sau a semnalelor luminoase. Caporalul Florin Bratu, observatorul de pe monitorul 46 "Bratianu", are sapte ani de experienta si poate asambla foarte rapid siragul de stegulete de pe pavilionul navei, menit sa transmita informatii cunoscatorilor. "Dupa atitia ani, mi se pare foarte simplu sa comunic in acest limbaj", ne-a spus el. L-am intrebat daca nu e greu sa infrunti frigul si ploaia tinind in permanenta binoclul la ochi. "E greu, dar e necesar. Cineva trebuie sa fie atent la toate detaliile. Si pe Dunare e ca pe sosele, tot timpul ai de-a face cu inconstienti care pot provoca accidente. De exemplu, sint unii pescari care traverseaza fluviul, desi vad nava apropiindu-se. Daca nu i-as observa din timp, s-ar putea intimpla o nenorocire".
Manevre de lupta dupa iesirea din intuneric
Plecarea pe timp de noapte a unui convoi naval este o aventura pe Dunare, unde senalul navigabil ingust si plin de meandre pune la incercare priceperea oricarui marinar, indiferent cit e de experimentat. De aceea, capitanii vapoarelor civile prefera sa traga la mal si sa astepte lumina zilei. Pentru militari aceasta varianta se exclude. Ei trebuie sa faca fata oricarei situatii, iar marsul pe timp de noapte este un bun prilej sa-si exerseze deprinderile. Daca, insa, intervine si ceata atunci lucrurile se schimba : "Asteptam sa se limpezeasca atmosfera, nu are rost sa riscam foarte mult daca nu este vorba de o misiune reala, ci doar de una de exercitiu", ne-a explicat comandorul Petrica Coman, comandantului Divizionului 67. Acesta ne-a fost gazda, la bordul monitorului 46 "Ion C. Bratianu", alaturi de comandantul navei respective, locotenent comandorul Florin Teodoru.
In noaptea de marti spre miercuri, saptamina trecuta, pe cele cinci nave incluse in acest mars a fost o forfota continua. Cu bordul luminat a giorno, de zeci de becuri, s-au facut ultimele pregatiri si s-au dat ultimele comenzi unor echipaje ce si-au sacrificat norma de somn pentru ca totul sa iasa bine. La 4.00, deschizatoare de drum au fost vedetele blindate 177 "Opanez" si 180 "Rovine", care au la bord radare si sonde acustice de ultima generatie si gasesc mai usor drumul pe senalul dunarean cufundat in bezna. Le-a urmat remorcherul fluvial (RF) 302, monitorul 45 "Mihail Kogalniceanu" si monitorul 46 "Bratianu". Comunicind in permanenta prin statia radio cu comandorul Coman, comandantii navelor s-au incadrat fara probleme pe senalul navigabil, lasind rapid in urma reperul luminos al celor doua cosuri de fum ale Termoelectrica Braila, ce sint marcate, de sus pina jos, cu un sir de becuri de semnalizare, pentru a putea fi evitate de elicoptere sau avioane. Au urmat doua ore de liniste si intuneric, sub o briza rece si un cer impinzit de stele.
Zorii au prins convoiul militar la 40 kilometri in amonte de Braila, iar odata cu lumina zilei navigarea a devenit mult mai comoda. Nu foarte comoda, insa, fiindca in programul marsului au fost incluse si exercitii de respingere a unor atacuri inamice, cu remorcherul fluvial pe post de nava civila care avea nevoie de protectie. Servantii tunurilor de 100 mm de la bordul monitoarelor si a celor de 76 mm ale vedetelor, mitraliorii de pe mitralierele cu patru tevi de clb. 14,5 mm sau de pe cele cu doua tevi de 30 mm au ocupat pozitiile de lupta si, in timp ce colegii in sarcina carora intra navigatia ocoleau cu grija obstacolele ascunse sub apa, ei puneau colimatorul pe tinte imaginare, de pe mal sau din aer.
"Nu te mai duce in stinga, ca te bagi in smircuri. Ceapa masii de treaba!"
Cu fiecare militar la post, navele au ajuns, in jurul orei 11.00, la podul de la Giurgeni, iar dupa o ora si jumatate au intrat in sectorul dificil de la Topalu, intre km 272 si 277. Dupa alti citiva kilometri, s-a ajuns pe portiunea de fluviu denumita pe harta Trecere Grea - Insula Fasole. Acolo apele sint foarte mici, iar senalul navigabil are, dupa seceta de asta vara, doar pina in 70 m latime, fata de cei 400 m cit atinge de obicei. Pericolul sa naufragiezi pe acumulari subacvatice de aluviuni este foarte mare, iar priceperea navigatorilor e singura protectie impotriva unui astfel de incident jenant. Ultimul om care ar fi vrut sa se intimple asa ceva era comandorul Coman. Pina atunci calm, acesta a trait la maxim tensiunea infruntarii "Fasolei", cum e denumit, in argoul marinaresc, sectorul respectiv. Urmarind cu atentie vedetele blindate care navigau in fata monitorului 46, comandantul intervenea prin statia radio, de cite ori observa o deviere de curs. "177, nu te mai duce in stinga, ca te bagi in smircuri. Ceapa masii de treaba!", i-a scapat o injuratura sefului cel mare, cind vedeta 177 "Opanez" s-a apropiat periculos de mal. Totul s-a terminat, insa, cu bine, in ciuda ingustimii canalului si a celor citeva barje si drage fluviale, ce le-au iesit in cale navelor militare exact unde era locul mai strimt.
De la Cernavoda incolo, vechile brate ale fluviului, cu surprizele lor ascunse sub apa, au fost lasate in urma, odata cu intrarea in canalul Dunare - Marea Neagra. A mai fost, insa, de trecut un hop: ecluza. Aceasta poarta sub forma unui bazin lung de citeva sute de metri si lat de vreo 50, are rolul de a egaliza nivelul constant al canalului cu cel fluctuant al Dunarii. In aceasta perioada, cind debitul fluviului este destul de scazut, nivelul canalului este cu vreo trei metri mai inalt. Procedura de ecluzare este simpla, in principiu, dar destul de greu de pus in practica de navele care vor sa treaca. Asadar, cind vapoarele intra in bazinul ecluzei, gasesc capatul dinspre canal inchis ermetic cu un stavilar. Vasele sint legate cu parime de cirlige uriase pozitionate pe flotoare incastrate in peretii de beton, apoi se inchide un stavilar si la capatul dinspre Dunarea veche. Un sistem de pompe baga apa in bazin, pina cind se egalizeaza nivelul, moment in care stavilarul dinspre canal se deschide, iar navele sint dezlegate si pot pleca mai departe. Aceasta este teoria. Practica pune serios la incercare priceperea marinarilor, fiindca e suficient sa intre cu doar citeva grade deviere in bazinul ingust, ca sa-si izbeasca vaporul de peretii de beton. E ca si cum trebuie sa-ti parchezi masina intr-un punct fix pe un drum acoperit de polei. Doar ca marinarii militari au de manevrat niste colosi. Monitoarele, de exemplu, au 52 m lungime, 9 m latime, greutatea de 523 tone si doua motoare a cite 2.200 cai putere, iar vedetele blindate ating 46 m lungime, 8 m latime, o greutate de 323 t si trei motoare a 950 CP. Greu de strunit asemenea "barci", asa incit unul dintre monitoare, care a abordat bazinul ecluzei cu un unghi putin gresit a ricosat dintr-un perete in altul, pina cind s-a reusit legarea lui de un cirlig plutitor. Manevrele de acostare au intrat in grija grupei de marinari de pe fiecare nava, special instruita pentru asa ceva. Echipati cu veste de salvare si cu casti albastre pe cap, acestia au asudat din greu, tragind de parime si impingindu-se in cange.
Dupa aproximativ o ora si jumatate de manevre, toate cele cinci nave din convoi erau legate de peretii bazinului, asa incit s-a putut incepe pomparea apei, pentru egalizarea nivelului. Daca nu ar fi fost tinute strins linga perete, s-ar fi izbit una de alta ca niste coji de nuca, din cauza curentului provocat de operatiunea de pompare.
Odata iesit din ecluza de la Cernavoda, convoiul s-a mai deplasat citiva kilometri, pina la Medgidia, unde a facut o escala pina a doua zi. Joi dimineata, s-a continuat marsul. Pina la portul Midia, s-a mai trecut prin doua ecluze, la Ovidiu si la Navodari. Ambele sint mult mai mici decit cea de la Cernavoda, astfel incit nu s-a putut trece decit cu cite doua nave. Aceleasi manevre dificile de acostare, aceeasi satisfactie dupa ce totul s-a finalizat cu bine... De remarcat la ecluza Ovidiu o diferenta de nivel de circa 10 metri, intre portiunile de canal Cernavoda-Ovidiu si Ovidiu-Navodari. O diferenta usor de explicat, totusi, avind in vedere ca se apropie marea, iar terenul tinde sa ajunga la cota zero.
Nave proiectate pentru lupta pe fluviu se instruiesc pe mare
Joi, dupa amiaza, monitoarele, vedetele si remorcherul fluvial au ajuns la punctul terminus al marsului de instructie: docurile portului Midia. S-a acostat pe un terminal destinat incarcarii-descarcarii de fier vechi, ceea ce, fireste, nu este deloc pe placul militarilor. Acestia au experienta marsului similar din primavara, cind au acostat exact in acelasi loc si nu s-au putut odihni din cauza zgomotului facut de fierul vinturat pemanent de macaralele gigantice. Se pune intrebarea fireasca de ce navele flotilei fluviale sint duse sa traga cu munitie de razboi intr-un poligon de pe mare. Raspunsul e ca poligonul traditional, cel de pe bratul Sf. Gheorghe, din delta, a fost inchis, acum doi ani, cind conducerea Rezervatiei Biosferei a decis ca bubuiturile de tun si mitraliera deranjeaza fauna salbatica. In consecinta, monitoarele si vedetele fluviale sint aduse sa participe la aplicatii alaturi de nave din flota maritima. Este o solutie de compromis, fiindca vasele de fluviu au fundul plat, proiectat sa "incalece" malurile si bancurile de nisip, nu sa asigure stabilitate pe valuri. "Daca marea este agitata, stabilim degeaba coordonatele pe tinta, fiindca un val de un metru inaltime deviaza proiectilele tunului sau proiectilele reactive cu zeci de metri", ne-a explicat locotenent comandorul Florin Teodoru, comandantul monitorului 46 "I.C. Bratianu". De altfel, daca marea este foarte agitata, navele fluviale au toate sansele sa nu mai iasa in larg, de azi pina miercuri, in perioada programata pentru derularea exercitiului. Asta primavara, au infruntat valurile mari si au fost momente cind monitoarele si mai ales vedetele erau inghitite pe jumatate de apa. Cu toate astea, militarii braileni nu s-au facut de ris in timpul tragerilor. Dimpotriva, au spulberat rapid tintele aflate in larg, primind calificative foarte bune.
Invingindu-si nostalgia vremurilor frumoase, cind isi faceau aplicatiile in Delta, militarii si-au pregatit armele pentru "lupta", de cum au intrat in portul Midia. Citeva zile, monitoarele si vedetele le-au tinut loc de casa si masa si trebuie remarcat ca spatiile de care dispun echipajele nu sint deloc generoase. Cabinele minuscule de dincolo de blindajul gros, ce rezista la proiectile de cal. 30 mm, zumzaitul permanent al generatorului de curent electric, mirosul persistent de motorina, cam asta au de suportat marinarii militari. E o situatie greu de acceptat de un civil dar care pentru ei a devenit obisnuinta. Iar daca mesele sint gustoase - si sint, mai ales prinzul, cu mincare la cazan delicios gatita - timpul parca trece mai usor.
N-am avut ocazia sa-i vedem in timpul tragerilor, ca sa vedem cum se descurca fiecare la postul sau. Fara indoiala, insa, toata lumea stie ce are de facut. Fiindca am participat la marsul pe Dunare, putem da exemplul unui post pus in valoare de acea situatie. Este vorba despre observator, adica militarul care sta in permanenta pe puntea de sus a vasului, fie frig, fie canicula, si este atent la tot ce se intimpla in jur, avind misiunea sa comunice cu celelalte nave prin complicatul cod al culorilor de pavilion, a semnelor facute cu bratele sau a semnalelor luminoase. Caporalul Florin Bratu, observatorul de pe monitorul 46 "Bratianu", are sapte ani de experienta si poate asambla foarte rapid siragul de stegulete de pe pavilionul navei, menit sa transmita informatii cunoscatorilor. "Dupa atitia ani, mi se pare foarte simplu sa comunic in acest limbaj", ne-a spus el. L-am intrebat daca nu e greu sa infrunti frigul si ploaia tinind in permanenta binoclul la ochi. "E greu, dar e necesar. Cineva trebuie sa fie atent la toate detaliile. Si pe Dunare e ca pe sosele, tot timpul ai de-a face cu inconstienti care pot provoca accidente. De exemplu, sint unii pescari care traverseaza fluviul, desi vad nava apropiindu-se. Daca nu i-as observa din timp, s-ar putea intimpla o nenorocire".
