Trupul nu eşti tu.
Doar din neputinţa de a crede că Dumnezeu ne iubeşte fără măsură - aşa cum El este - ne-am „găsit” credinţa într-un trup limitat, simbol al neputinţei noastre.
Din neputinţa credinţei, suntem limitaţi, egotici, critici, iar trupul ne-a devenit închisoare şi idol - un templu al plăcerii, nu al iubirii. Dar sufletul, prin natura sa, este asemenea Lui Dumnezeu - creat după Chip.
Zbaterile şi suferinţele noastre sunt nu ale trupului, ci ale minţii greşite, rod al unei înşelări de-o clipă - un gând rătăcit de gândul lui Dumnezeu; o voie separată de a Lui.
Dumnezeu nu crede credinţele noastre în ceva ce nu suntem. Orice rugăciune care afirmă separarea şi lipsa de iubire nu poate fi „înţeleasă” ori „ascultată” de Dumnezeu - care este Iubire - şi doar din întâmplare ar putea avea un aparent succes - iar timpul va arăta contrariul, succesul de o clipă fiind urmat de amărăciune.
Experimentează
Închipuieşte-ţi, un minut, că nu ai trup. Lipseşte-te, acum, imaginar, un pic, de el.
Care sunt limitele iubirii tale?
Unde sunt marginile iubirii?
Ce eşti cu adevărat, altceva decât iubire?
21. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?
22. Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte*.
(Matei, capitolul 18)
* A ierta de 70 de ori câte 7 înseamnă a ierta fără măsură. Iubirea nu are limite, pentru că este Dumnezeu.
