După bilanţul măreţelor realizări ale actualului Guvern PSD-ALDE, care ridică România pe noi culmi ale succesului în făurirea pesedismului multilateral dezvoltat, citit cu grijă de Vasilica Viorica Dăncilă, premierul a enunţat şi un eşec. Unul singur, o singură nerealizare a măreţului său guvern, condus de fapt de noul geniu al Carpaţilor, Liviu Dragnea. Printre toate acele date de bilanţ eronate sau incomplete, printre toate acele minciuni prin omisiune, printre toate acele cifre pompoase, un singur reproş a avut Dăncilă să-şi facă: „Nu am reuşit să aduc consens în societatea românească, nu am reuşit ca pe proiecte importante pentru România să avem toţi aceeaşi abordare, colaborare instituţională”.
Nu există consens în societatea românească? Foarte bine! Şi ar fi bine ca aşa să rămână. Este chiar excelent că nu există consens, că nişte milioane de români nu pot susţine hoţia, golănia, incompetenţa şi prostia cocoţate la cel mai înalt nivel. Este excelent că nu există consens la furt, că nu există consens la a susţine infractorii, că nu există consens la a fi scăpaţi de puşcărie câţiva lideri politici ai PSD-ALDE, că nu există consens în a accepta agramaţii, impostorii, mincinoşii, manipulatorii, profitorii şi parveniţii din politică. Este excelent că nu există consens în a aplauda date mincinoase de bilanţ, declaraţii sforăitoare ale unor infractori, aroganţa unor cocalari politici. Slavă Domnului că nu există consens în societatea românească!
Pentru că atunci când va exista consens, de fapt nu va mai exista nimic din spiritul societăţii. Da, comuniştii au visat la consens – şi l-au obţinut prin teroare. Tocmai prezenţa consensului a dus la mutilarea acestei naţii timp de câteva zeci de ani. PSD-ALDE, ca orice partid cu nostalgii comuniste şi cu gândire de doi bani, visează tot la consens. Acesta este visul umed al lui Dragnea şi al acoliţilor săi: toată lumea să le susţină inepţiile, minciunile şi fărădelegile. Acesta este visul suprem al Vioricăi, inspirată probabil de succesul unei alte agramate notorii, Elena Ceauşescu: mulţimea să o aplaude frenetic, să-i ridice osanale, să bată din palme bucuroasă la orice prostie pe care o enunţă.
Ca o naţiune să crească, să se dezvolte, să descopere şi să se descopere, nu are nevoie de consens. Are nevoie de repere morale, de etaloane ale profesionalismului, de valori autentice – ceea ce PSD-ALDE nu poate oferi. Şi apropo de abordarea comună şi de susţinerea tuturor a unor proiecte importante pentru România: care sunt acele măreţe proiecte, care să ducă la dezvoltarea sănătoasă a economiei României şi a societăţii româneşti? Există vreun asemenea amplu proiect în infrastructură? Sau în Educaţie? Dar în Sănătate? Alt proiect măreţ în afară de îngenuncherea Justiţiei, scăparea infractorilor şi creşterea unor salarii şi pensii cu bani din împrumuturi mai există?
De fapt, adevărata realizare a guvernării PSD-ALDE şi a cabinetului Dăncilă tocmai aceasta este: lipsa consensului în societatea românească. Cât timp nu există consens în a susţine acţiunile actualei Puteri, România încă mai are o şansă. Este chiar ideal că nu există consens, pentru că altfel n-ar mai exista nimic cu adevărat. Lipsa consensului înseamnă prezenţa dezbaterii. Lipsa consensului înseamnă o societate sănătoasă. Lipsa consensului înseamnă că o naţiune încă trăieşte.
