Cât de greu o fi să interzici unui infractor să fie membru al guvernului sau prim-ministru? Cât de anormal o fi să ai o asemenea regulă atât de normală într-o lume a normalului? Foarte greu şi foarte anormal.
Asta după ce magistraţii Curţii Constituţionale au amânat, ieri, pentru a patra oară, decizia în cazul Legii 90/2001 care interzice unui condamnat să facă parte din Guvern. A patra oară!
Da, este clar pentru cine este această speţă: pentru Liviu Dragnea, care nu poate fi premier din cauza condamnării definitive cu suspendare în Dosarul Referendumului şi care a declarat, în repetate rânduri, că această lege este una „profund neconstituţională”.
Dacă vă mai amintiţi, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în luna ianuarie, după alegerile parlamentare, de Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, care nu mai putea dormi noaptea că Dragnea este oprit să fie premier al României de o lege dată chiar de PSD, în timpul mandatului lui Adrian Năstase – care, din această perspectivă, pare de o moralitate politică impecabilă.
Iar Curtea Constituţională trebuie să ia o decizie dacă este sau nu constituţional să existe o asemenea interdicţie. De fapt, trebuia să ia decizia încă din 7 martie, dar de atunci a tot amânat-o. Şi asta pentru că, după cum a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, „aceasta este cea mai grea speţă pe care au avut-o de rezolvat judecătorii CCR”. Serios? E chiar atât de greu să decizi că un infractor nu are ce căuta într-o funcţie de aşa înaltă demnitate publică? Culmea, ar fi trebuit să fie cea mai simplă decizie din lume. În condiţiile în care un condamnat nu are voie, prin lege, să fie nu magistrat sau poliţist, ci nici măcar gestionar de magazin sau paznic, nu înţeleg de ce o altă lege care interzice unui infractor să fie membru al guvernului ar fi neconstituţională. Cum ne putem măcar imagina că aşa ceva ar fi posibil? Că un condamnat chiar poate fi prim-ministru?
Nici nu contează cum îl cheamă pe condamnat. Că numele său e Dragnea, că e Popescu, că e Ionescu, că e Papa de la Roma, un condamnat nu ar trebui să poată fi nici ministru, nici premier, nici preşedinte de ţară, nici secretar de stat, nici parlamentar, nici preşedinte al Camerei Deputaţilor, nici primar, nici preşedinte de consiliu judeţean, nici consilier local, nici măcar preşedinte de bloc. Nici numit, nici ales. E al naibii de simplu!
Chiar a ajuns o aşa non-dilemă cea mai grea speţă pe care a avut-o vreodată de judecat Curtea Constituţională? Chiar este nevoie, pentru o problemă atât de simplă, de luni întregi de deliberare a judecătorilor CCR?
Şi dacă, printr-o crimă la adresa logicii, normalului şi bunului simţ, această interdicţie va fi declarată neconstituţională, înseamnă că nu mai vorbim despre Curtea Constituţională a României, ci despre o curte constituţională a infractorilor şi condamnaţilor din România – ceea ce, sincer, nici n-ar fi foarte departe de adevăr.
