Ce este Viitorul? Nu ştim foarte exact, dar vedem că se articulează pe principii total opuse celor care ne-au guvernat în ultimii 60 de ani. Toate abstracţiunile care ne-au condus până acum nu mai mulţumesc pe toată lumea. Dacă cei care şi-au încheiat socotelile cu viaţa se agaţă de Trecut, cei care vor să trăiască merg spre Viitor. Cei care vor să trăiască nu mai admit nicio păcăleală, niciun tabu, nicio şmecherie. Le e teamă în acelaşi timp, dar au şi curaj. Exemplul vieţilor irosite şi batjocorite timp de un secol de utopie este un exemplu prea dur ca să nu fie încă Prezent. Nu toţi ştiu ce este aceea Libertate, însă simt când ea e prea departe de ei.
"Politica e destinu", spune un mare poet dizident, Viorel Padina pe numele lui. La 24 februarie 1940, Cesare Pavese, vorbind dinspre conducători spre cei conduşi, nota retoric: "Cum? Ne însărcinaţi să reorganizăm societatea - adică pe voi înşivă - şi pe urmă pretindeţi să rămâneţi liberi?". Aşadar, observând imposibila articulare a unui ideal absolut care să nu pice în derizoriu de-ndată ce este afirmat, putem spune că, într-adevăr, după cum spunea Raymond Aron (o gândire străfulgerată de permanenţa lucidităţii), avem de ales între două moduri de a trăi: Preferabil şi Detestabil. De aceea, cred eu, democraţia, pe lângă inerentele nebunii incontrolabile, a adus şi două bunuri trainice: Pluripartidismul şi Singurătatea Cabinei de Vot.
Alegerile din 2012 vor aduce cu ele o foarte exactă imagine despre cum suntem noi, românii, sau brăilenii, sau constănţenii, sau, ştiu eu, regionalizaţii de Sud-Est. Iar acest "a fi" va fi intim legat de grozăvia unui determinism în care se zbat cu putere Trecutul, Viitorul, Detestabilul şi Preferabilul. Până atunci stăm să ne privim unii pe alţii, fiecare ştiind cărui Timp aparţinem, într-o nemişcare totală. Şi nici musca nu se aude.
Marea Bătălie a început
Mai greu este ca acest Trecut să poată fi clasificat din perspectiva categoriilor fixe, iar motivul e simplu: mentalul colectiv nu mai răspunde exclusiv la sugestia Puterii (cum se întâmpla în anii totalitarismului), ci la o sumedenie de factori din care, în mod cu totul special, experienţa personală joacă un rol definitoriu. Pe de altă parte, orice om poate spune: Iată, această clădire, acest individ sau această idee aparţin Trecutului! La o privire sumară, se mai poate spune: pentru unii Trecutul a fost durere, pentru alţii a reprezentat o sursă de beneficii, pentru alţii o himeră, pentru alţii o nebunie, pentru cei mai tineri absolut nimic. Mă refer la trecutul recent, ca să fiu mai clar.
