Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an şcolar, în sistemul de învăţamânt este din nou haos. Dincolo de scandalul demiterii celor 13 şefi de inspectorate şcolare de către Liviu Pop, alias ministrul Genunche, sistemul educaţional din România postdecembristă continuă tradiţia lipsei de manuale şi, în plus, se umple de tot ridicolul prin faptul că singurele cărţi pe care le vor găsi pe bănci copiii de clasa a cincea, de exemplu, sunt cele de sport. După o vară întreagă de strategii şi priorităţi răsturnate, elevii respectivi nu vor avea nici manuale de română, nici de matematică sau de alte obiecte de bază, dar vor deschide manualul de sport şi un ghid. Un îndrumar cu toate obiectele, un fel de ghiveci universal de aproape 300 de pagini, din care fiecare are posibilitatea să aleagă ce vrea: română, matematică, istorie, geografie, limbi străine sau alte materii pe care urmează să le studieze pe parcursul acestui an şcolar.
Să revenim însă la controversatul manual de sport, care cuprinde şase capitole care mai de care mai rupte de realitate, de mişcarea elevilor şi de activităţi în aer liber: organizarea activităţilor motrice, dezvoltarea fizică armonioasă, capacitatea motrică, discipline sportive, igienă şi protecţie individuală şi comportamente şi aptitudini. Potrivit manualului, în prima oră de sport, profesorul urmează să le predea elevilor mai multe instrucţiuni despre echipamentul pe care trebuie să îl poarte, cum se folosesc instalaţiile sportive, să le vorbească despre reguli de comportament şi de igienă şi despre paşii care trebuie făcuţi în cazul unui accident sau dacă elevului i se face rău. Nu în ultimul rând, copiii vor lua la cunoştinţă şi de aspectele organizatorice şi probele de control prin care vor fi evaluaţi, iar la finalul primei lecţii, fiecare elev va fi pus să semneze un proces verbal, care atestă că a fost informat şi că se angajează să respecte tot ce a prezentat profesorul de sport. Un fel de protecţie a muncii pentru copiii care, în loc să facă mişcare, sunt obligaţi să dea cu subsemnatul.
La o anumită pagină, elevii învaţă ce este mersul. Este o lecţie la care fiecare copil trebuie să şi răspundă la final la câteva întrebări şi să identifice tipurile de mers. Să vezi şi să nu crezi despre ce este vorba în lecţia despre târâre! “Prin târâre te poţi deplasa la orizontală, mărind suprafaţa de sprijin a corpului. Acesta a fost unul dintre primele tale procedee de deplasare pe când erai nou-născut şi pe care îl vei perfecţiona ca şi tehnică, de-a lungul timpului, în funcţie de cerinţele impuse de viaţa de zi cu zi. Unul dintre cele mai utilizate procedee este târârea pe genunchi şi pe coate, dând o mare stabilitate corpului. Deplasarea se face pe cotul şi pe genunchiul opus sau pe cotul şi pe genunchiul aflat de aceeaşi parte”...Şi tot aşa, o adevărată polologhie despre modalităţile prin care copiii şi nepoţii noştri urmează să înveţe cum să se târască prin viaţă.
Cu alte cuvinte, faimosul manual nici măcar nu îi învaţă pe copii să meargă demni, cu fruntea sus, ci, să se târască, “în funcţie de cerinţele impuse de viaţa de zi cu zi”. Şi, pentru că aceste lecţii de târâre se pare că au devenit o realitate în societatea noastră, aveam nevoie şi de un manual...
