Ce aţi citit mai sus este un comentariu postat, exact în această formă, pe site-ul ziarului "Obiectiv", de un cititor care îşi spune "Hingheru". Contează mai puţin tema articolului comentat, precum şi faptul că respectivul mesaj se dorea a fi o replică adresată unui ascultător de muzică rock. Relevante mi se par ultimele două fraze: "Recunosc, n-am multă şcoală, da' fac ceva pe unu' cu facultate. Am o vânzătoare care munceşte pe 7 milioane (lei vechi, evident n.n.) şi are facultate". Ce ar putea fi mai edificator, ca definiţie, pentru România de azi, decât această emfază arogantă a manelistului care se laudă că nu ştie să citească, dar îşi permite să angajeze un absolvent de facultate pentru un salariu de mizerie!? Din păcate, aceasta este realitatea ţării şi a oraşului în care trăim: manelismul, ca stil de viaţă, nu numai că a răsturnat adevăratele valori sociale dar le şi calcă, golăneşte, în picioare. Când vorbesc de manelism nu mă refer doar la muzica în sine, ci mai ales la mesajele pe care le transmite. Ca să îl parafrazăm pe "Hingheru", manelistul se simte un om împlinit, adică mai şmecher decât toţi duşmanii lui, doar atunci când are o maşină străină cu geamuri negre, iar pe gâtul gros i se încolăcesc două-trei lanţuri de aur. Se uită gagicile după el dacă are toate astea? Se uită! Atunci, gata, ecuaţia succesului social e rezolvată. Evident că manelistul, ca orice manelist care se respectă, nu din muncă cinstită şi-a luat maşină şi aur. A contribui cu ceva la evoluţia societăţii şi la bunăstarea comunităţii nu intră în aspiraţiile devoratorului de manele, care s-a obişnuit să ia legile la mişto, fiindcă aşa vrea ceafa lui lată şi fiindcă, oricum, nu-i face nimeni nimic.
Într-o societate normală, bunăstarea cetăţenilor se măsoară prin muncă. Cine munceşte mai mult are mai mult, cine gândeşte mai mult merită mai mult. La noi, e exact pe dos: cine munceşte mai mult are mai puţin, cine are studii riscă să sfârşească angajat la o firmă de manelist neplătitor de contribuţii sociale, cu un salariu de nimic. Partea proastă e că, în societatea noastră, maneliştii tind să devină majoritari, iar manelismul din ei ameninţă să sufoce ultimele zvâcniri ale bunului simţ.
Citeşte blogul lui Florentin COMAN
