Este incredibil că şi-acum, după 20 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, tinerii cu plete, motocicliştii, rockerii sunt supuşi oprobiului public ca şi când ar fi nişte potenţiali infractori. Am senzaţia că în România, atât cea comunistă cât şi, iată, cea democratică, a fi altfel decât marea majoritate, este un defect, trebuie să fii pus la colţ, să fii scuipat, hulit, chiar bătut. Pe vremea lui Ceauşescu dacă erai student, aveai părul lung şi cercel în ureche, riscai să faci o vizită în beciurile Securităţii. Acum? Dacă iei atitudine atunci când toţi bagă capul la cutie, eşti oligofren, dacă ai părul lung, cercel în ureche şi-ţi place rockul, eşti un nespălat, dacă ai geacă de piele şi-o motocicletă, eşti un golan. În schimb, dacă eşti tuns zero, ai kile de aur pe tine, un tricou mulat şi muşchi în loc de creier, eşti şmecher, toată lumea-ţi ştie de frică sau te ţine de prieten. Şi când spun asta nu mă refer doar la pensionarii care locuiesc la parterul blocurilor şi fugăresc copiii ca să nu le deranjeze liniştea, dar când se adună găştile, sparg seminţe şi înjură pe toată lumea, n-au curaj să sune nici la 112. Mă refer la politicieni, care se bazează pe astfel de inşi în campaniile electorale, mă refer la şefi de instituţii ale statului DATOARE să asigure liniştea şi ordinea pe străzi. Sigur, nu toţi sunt în cârdăşie cu astfel de indivizi! Din păcate, cei mai mulţi se complac în astfel de situaţii atât de mult încât ajung să copie, conştient sau nu, comportamentul antisocial al aşa-zişilor prieteni de conjunctură. Replica şefului Jandarmeriei "eu sunt tăticul aici şi bat pe cine vreau" o întâlnim la tot pasul, de la găştile de cartier până la interlopi cu părul alb, dar şi în rândul altor instituţii şi autorităţi locale unde mai-marii folosesc tot un limbaj suburban cu aceeaşi semnificaţie. În acest context, ce să înţeleg? Că noi, cetăţenii cu bun simţ, cu sau fără plete, cu sau fără motociclete, reprezentăm o minoritate care ÎN PERMANENŢĂ trebuie să tremure de frica unui silion, unui muşat, unui stancu, unui chivu, unui cloşcă, buricea sau cum s-or mai numi, aidoma unui puşti cu părul lung care trece cu prietena pe lângă un grup de cocalari raşi în cap şi puşi pe harţă? Ei bine, comunitatea motocicliştilor din toată ţara refuză să se supună acestui comandament absurd pentru un stat de drept! Ei sunt mai mulţi, acesta-i argumentul motocicliştilor, care-au sunat adunarea la Brăila, pentru duminică! Sunt mai mulţi decât cei care vor să ridice abuzul şi teroarea la rang de normă constituţională! Şi dacă tot vin motocicliştii în oraşul acesta, unde majorităţile se fac şi se desfac la cârciumă printre sudalme şi înjurături obscene, mi-aş dori ca motoarele lor să sune tare, tare de tot. Poate aşa ne vom trezi şi vom înţelege cu toţii că noi şi nu ei - interlopii, corupţii, mojicii - suntem majoritatea.
