Cu bune, cu rele, cu împliniri sau cu speranţe spulberate de interminabile tranziţii, a mai trecut un an. Un an presărat cu nostalgii sau condimentat cu o realitate aspră, peste care suntem nevoiţi să trecem cu zâmbetul pe buze, sau scrâşnind din dinţi, atunci când evenimentele nu merg în direcţia dorită. Şi, de ce să ne ascundem printre cuvinte, în ţara asta, multe lucruri au luat-o razna, iar noi le trecem cu vederea sau ne prefacem că suntem pe linia de plutire şi ne lăsăm purtaţi de valul indiferenţei.
De sărbători, la cumpăna dintre ani, ne copleşesc amintirile şi ne apasă dorul unor vremuri dispărute în poveştile spuse cândva de bunici la gura sobei sau pierdute pe uliţa copilăriei. Cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă, încercăm să fim mai buni sau mai îngăduitori cu semenii noştri, suntem mai darnici sau mai toleranţi.
Dar, când în jurul nostru se prăbuşesc istorii, când sunt lăsate de izbelişte clădiri care au dăinuit peste vremuri, când în locul unor ruine nu se mai înalţă nimic, nu mai poţi fi tolerant şi nu poţi să nu te întrebi încotro mergem...
M-am întrebat acest lucru zilele trecute, când am traversat Bărăganul şi am mers către inima ţării. În trenul care brăzda câmpia, am avut, încă o dată, sentimentul că trec printr-o ţară pustiită de război. Gări devastate, garnituri de tren abandonate în aşa-zisele noduri feroviare de altă dată, munţi de gunoaie sau de PET-uri de-a lungul şinelor de cale ferată sau la marginea satelor şi oraşelor. O imagine dezolantă, într-o perioadă în care luminiţele de Crăciun au luat cu asalt şi cele mai îndepărtate localităţi, iar noi încercăm să ne amăgim că vrem o ţară ca afară, dar ne batem joc de ţara în care trăim... Ne batem joc de locurile pe lângă care trecem şi privim cu indiferenţă dezastrul care şi-a pus amprenta pe România vremurilor noastre.
De la un an la altul, ne dorim să ne fie mai bine, să trăim confortabil şi să fim sănătoşi. Ne dorim linişte, prosperitate şi înţelegere. Cred că acelaşi lucru ar trebui să ne dorim şi pentru ţara asta şi pentru pământul care încă musteşte de istorie.
La cumpăna dintre ani, aş fi vrut să scriu despre frumuseţe, despre speranţe, despre împliniri. Realitatea în care trăim a creionat o altă imagine. Imaginea unei Românii năpădită de mizerie, de ruine, de gunoaie, de indiferenţă, relatată de la geamul unui tren. Dar despre trenuri nu mai are rost să vorbim! Vine Anul Nou, iar noi trebuie să îl întâmpinăm cu optimism! LA MULŢI ANI!
