An de an, aşteptăm sărbătorile de iarnă cu nostalgie şi cu speranţă. Copilul din noi colindă pe câmpurile cu amintiri şi agaţă în bradul de Crăciun crâmpeie de poveşti împletite cu ghirlande de vise înrourate de cotidian. De fiecare dată, la sfârşit de an ne dorim să fim mai buni şi să oferim celor de lângă noi clipe de bucurie sau daruri brodate cu vorbe frumoase. Uneori, chiar reuşim să înseninăm dimineţile aspre ale unor destine greu încercate de viaţă sau de singurătate. Alteori, ne amăgim cu promisiuni deşarte sau cu speranţe într-o schimbare care tot întârzie să mai apară.
De sărbători, ne aducem aminte că suntem creştini şi, pentru câteva clipe, oferim din puţinul nostru un grăunte de omenie sau încercăm să ne bucurăm împreună de mirajul unui nou început.
Anul acesta, de Crăciun, brăilenii s-au bucurat de o seară liniştită şi de un spectacol de artificii la malul Dunării. Un spectacol care a reuşit să scoată din casă tineri şi vârstnici, copii şi bunici. Ca un fluviu de oameni de-a lungul bătrânului Danubiu, brăilenii s-au strâns la gara fluvială şi, pentru câteva momente, s-au bucurat împreună de frumuseţea momentului şi de măreţia Naşterii Mântuitorului.
Dincolo de spectacolul desfăşurat deasupra fluviului şi imortalizat de către cei prezenţi pe faleza Dunării, ne-am întors, pâlcuri-pâlcuri, către centrul vechi al urbei şi, dintr-o dată, toată frumuseţea răsfrântă pe luciul apei s-a izbit de realitatea cotidiană, de ruinele şi gunoaiele de pe Strada Împăratul Traian şi de faţa zbârcită a unui oraş care-şi îngroapă istoria an de an. Dacă noi, brăilenii, ne-am obişnuit cu faţada ştirbită a unor străzi care păstrează încă parfumul povestirilor lui Panait Istrati, pentru vizitatorii sau, eventualii turişti care s-ar încumeta să coboare în port şi să parcurgă evantaiul străzilor de la Dunăre, drumul până în centrul vechi pare de-a dreptul rupt dintr-un film cu clădiri prăbuşite după un bombardament. Sau cu un clişeu dintr-o ţară din lumea a treia. Dar în ce lume este această ţară şi unde este istoria acestui oraş? Cum am reuşit să acoperim în gunoaie construcţii care altădată reprezentau mândria Brăilei şi să lăsăm în paragină adevărate opere de artă? În centrul vechi, mirajul sărbătorilor se întrepătrunde cu ghirlandele luminoase care împodobesc Piaţa Traian şi străzile lăturalnice. Focul de artificii a rămas undeva în urmă, reflectat în valurile Dunării şi distribuit pe reţelele de socializare. Prinşi de euforia evenimentelor sau de grijile zilnice, mulţi dintre noi nici nu realizăm cum se prăbuşeşte istoria acestui oraş chiar sub ochii noştri.
Crăciunul a trecut. Aşteptăm noul an şi un alt foc de artificii. Ne dorim, ca de fiecare dată, să fie un an mai bun şi plin de realizări. Ne dorim...
Pe Calea Călăraşilor şi pe alte artere principale clipocesc luminiţe multicolore, iar brăilenii sunt bucuroşi că au sărbătorit Crăciunul pe malul Dunării, sau în diverse alte locuri, împreună cu cei dragi. În cartiere s-a aşternut întunericul peste oameni şi peste gropi. Acel întuneric apăsător, care ne anesteziază simţurile şi ne aduce aminte că mai trece un an, iar noi nu am reuşit să schimbăm mai nimic.
