Luptă la baionetă între sindicatul şi conducerea "Laminorul" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Luptă la baionetă între sindicatul şi conducerea "Laminorul"

Fricţiuni maxime între cei doi parteneri de dialog social din cadrul uzinei brăilene "Laminorul". Recent, în cadrul şedinţei de dialog social din cadrul Prefecturii Brăila, sindicatul şi administraţia societăţii şi-au spălat, practic, rufele în public: sindicatul a prezentat membrilor comisiei absolut toate problemele pe care le-a identificat în uzină şi a acuzat administraţia unităţii că încearcă reducerea la tăcere a mişcării sindicale. Mai mult, s-a ajuns până la situaţia în care liderul sindical Constantin Iarca a acuzat direct conducerea societăţii că dezinformează în mod deliberat membrii comisiei asupra soluţionării unora dintre problemele reclamate. De cealaltă parte, administraţia "Laminorul" şi-a argumentat punctul de vedere cu privire la acuzaţiile aduse de sindicat. Una peste alta, recomandarea comisiei a fost cât se poate de simplă şi directă: "Aşezaţi-vă la masa dialogului!". În plus, ar urma ca inspectorii de muncă brăileni să verifice în societate în ce măsură se confirmă şirul de acuzaţii ale sindicatului la adresa administraţiei, legate de nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, ale Acordului Social şi ale Codului Muncii.

Întreg scandalul s-a iscat după ce administraţia "Laminorul" a aplicat o decizie a Curţii Contituţionale care a modificat cadrul legislativ în domeniul activităţii sindicale, în sensul neacordării zilelor libere plătite cuvenite liderilor din uzină pentru munca sindicală. Astfel că, din ianuarie, pentru cele 5 zile de activitate sindicală, liderii sindicali din "Laminorul" au fost pontaţi ca fiind în concediu fără plată. Ca reacţie imediată, sindicatul a acuzat o încercare de intimidare şi reducere la tăcere a luptei sindicale în societate, după un model deja aplicat în cazul celorlalte companii deţinute în România de către grupul rusesc "Mechel", din care face parte şi uzina brăileană. Apoi a inventariat toate problemele grave din punctul de vedere al sindicatului, le-a aşternut pe hârtie şi le-a adus în atenţia Comisiei de Dialog Social a Prefecturii. Pe lista doleanţelor formulate de sindicat se numără faptul că unitatea nu suportă cheltuielile cu un set de analize medicale pentru angajaţi, că sunt întârzieri la plata alocaţiilor din fondul destinat acordării ajutoarelor pentru evenimente deosebite sau că nu se execută lucrări pentru repararea spaţiilor de producţie sau alimentarea continuă cu apă potabilă. "Lista este mult mai lungă şi cuprinde în detaliu nemulţumirile angajaţilor, dar şi ale sindicatului la capitolul sănătate şi securitate în muncă, precum şi relaţii de muncă. Mai nou, a venit şi lovitura cu neacordarea zilelor libere plătite de unitate pentru munca sindicală, măsură aplicată fără nicio notificare prealabilă a sindicatului. De aceea, solicit ca Inspectoratul Teritorial de Muncă să vină în control în unitate, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, când a descoperit o serie de nereguli, confirmând cele reclamate de noi la vremea respectivă, probleme care, în mare parte, se regăsesc şi acum pe lista nemulţumirilor pe care le-am adus astăzi, aici, în discuţie. De asemenea, aş dori ca Prefectura să notifice oficial şi AVAS cu privire la problemele de la «Laminorul», pentru că este grav ce se întâmplă în unitate", a spus Iarca.

ITM Brăila va verifica acuzaţiile sindicatului

În replică, atât directorul general al unităţii, Siarhei Sakirkin, cât şi directorul compartimentului Resurse Umane, Mirela Bamiopol, au respins acuzaţiile sindicatului şi au explicat membrilor comisiei că situaţia nu este atât de gravă ori sumbră pe cât o prezintă în mod alarmist sindicatul. Cei doi au subliniat că, în mare parte, problemele semnalate de sindicat au fost rezolvate ori sunt în curs de soluţionare, scoţând în evidenţă buna intenţie a administraţiei în relaţia cu partenerul de dialog social. "În ce priveşte decizia Curţii Constituţionale, aceasta a modificat legislaţia în domeniu, iar Contractul Colectiv de Muncă pe unitate are prevăzute astfel de situaţii în sensul preluării acestor modificări şi adaptării CCM la noile prevederi. Astfel de modificări pot afecta atât drepturile salariaţilor, cât şi ale sindicatului ori administraţiei. De această dată a fost afectat un drept al liderilor de sindicat, în cazul cărora plata pentru zilele în care derulează muncă sindicală nu mai este în sarcina angajatorului", a explicat Bamiopol, adăugând că problema poate fi soluţionată în instanţă. Reacţia imediată a lui Iarca a fost aceea de acuza că reprezentanţii administraţiei dezinformează membrii comisiei: "În continuare văd că se menţine aceeaşi linie, de a minţi efectiv membrii comisiei, încercând de asemenea să se acrediteze ideea că sindicatul exagerează", a replicat Iarca.

La rândul său, inspectorul şef al ITM Brăila, Dumitru Văduva, a explicat că situaţia tensionată dintre cei doi parteneri de dialog din uzină putea fi foarte uşor evitată dacă cei doi se aşezau la masa negocierilor, pe această temă: "Modificarea stabileşte că plata zilelor de muncă sindicală nu este în sarcina angajatorului, dar nu interzice, de exemplu, continuarea situaţiei existente înainte de decizia Curţii Contituţionale dacă cele două părţi stabileau de comun acord acest lucru. Totul ţine de dialog".

De altfel, ideea a fost preluată şi de către Dumitru Popa, prefectul judeţului, care a subliniat că întregul scandal putea fi stins fără să ajungă în sfera publică, prin dezbaterea cazului în comisia de dialog social. "Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila va verifica în ce măsură se confirmă aspectele semnalate de sindicat şi ne va raporta concluziile pe această temă. Până atunci, însă, vă invit să reveniţi la etapa dialogului şi a negocierilor între administraţie şi sindicat", a încheiat Popa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro