• vor fi afectați utilizatorii casnici din perimetrul cuprins între străzile: Calea Galați - Strada Eroilor; Strada Gheorghe Munteanu Murgoci; Strada George Cavadia; Strada Viilor și Strada Mircea Mălăeru • de asemenea, vor fi afectați agenții economici, inclusiv Magazinele Lidl și Profi din Vidin, APAN, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor
Încă o lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă potabilă a orașului, de data aceasta în partea de nord a orașului.
Astfel, potrivit unui comunicat dat publicității miercuri, Compania de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile în ziua de luni, 9 ianuarie 2023, între orele 8.00 și 16.00, pentru executarea unei intervenții la rețeaua de distribuție a apei potabile, respectiv schimbarea unei vane în subteran și executarea unui cămin de vizitare.
Zona afectată de lucrările echipelor CUP „Dunărea” Brăila este perimetrul cuprins între străzile: Calea Galați - Strada Eroilor; Strada Gheorghe Munteanu Murgoci; Strada George Cavadia; Strada Viilor și Strada Mircea Mălăeru (zona cartierelor Brăilița - Pisc - Vidin).
Potrivit reprezentanților companiei, vor fi afectați de oprirea furnizării apei potabile utilizatorii casnici din perimetrul prezentat mai sus, precum și utilizatorii economici din zonă: Magazinele Lidl și Profi din Vidin, APAN, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor etc.
„Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile. Rugăm toți abonații afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei potabile”, precizează reprezentanții CUP „Dunărea” Brăila.