De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Lumea reală nu este deloc ceea ce vezi; nu are nici străzi, nici automobile ori conflicte. Nici locuri de care să te înspăimânți, ori oameni pe care să-i percepi drept străini.
Dacă asta vezi, atunci nu lumea reală o vezi, ci o lume creată de iluzie, pentru a-ți ascunde adevărul Iubirii.
Însă o asemenea ascundere nu poate aduce decât iluziile date de suferință, boală și moarte, dincolo de orice intenție a Iubirii pentru tine.
De ce să înveți prin suferință, într-o lume care te va prinde la nesfârșit în iluziile ei „creative”, când Iubirea ți se oferă continuu spre alegere?
Chipul Tatălui ți s-a dat, iar Ceea ce El dă, nu ia niciodată înapoi.
Acceptă-i deci darul și renunță la un chip pe care singur ți l-ai făurit și o lume pe care nu Dumnezeu a creat-o.
Nu ai de ales între această lume și nimic, ci între această lume și lumea reală a Iubirii.
„Iisus a răspuns: Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăția Mea nu este de aici.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, 18, 36)
„Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Sfânta Evanghelie după Matei, 25, 34)
”Și fiind întrebat de farisei când va veni împărăția Lui Dumnezeu, le-a răspuns și a zis: Împărăția Lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Și nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăția Lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veți dori să vedeți una din zilele Fiului Omului, și nu veți vedea.
Și vor zice vouă: Iată este acolo; iată, aici; nu vă duceți și nu vă luați după ei.
Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa.
Dar mai întâi El trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta.” (Sfânta Evanghelie după Luca, 17, 20-25)