Foarte mulţi încă se miră de faptul că Donald Trump a ajuns preşedintele SUA. Analişti, politicieni, experţi, oameni simpli – pentru toţi, alegerea de către americani a unui fel de Vadim mai prost combinat cu un fel de Becali mai rasat continuă să fie un şoc. Un populist rasist, sexist, xenofob, cu tendinţe de extremă dreapta, aflat în fruntea ţării considerată „mama democraţiei” reprezintă un motiv serios de îngrijorare pentru foarte multă lume.
Da, democraţia aia nu perfectă, dar perfectibilă, începe să se cam termine. Acea democraţie vizionară în care toată lumea trăieşte în bună pace şi înţelegere cu toată lumea, indiferent de sex, rasă, religie ori gândire. Culmea, procesul este unul cât se poate de democratic: prin vot popular. Iar motivul e simplu: acea democraţie de vis este, de fapt, o utopie. Îmi aminteşte de pliantele alea pe care le împrăştiau alde Martorii lui Jehova, în care căprioara, leul, oaia şi lupul trăiau fericiţi laolaltă, pe aceeaşi pajişte extrem de verde. Să fim sinceri: integrarea aia universală a tuturor în cadrul majorităţilor este nerealizabilă.
Da, este posibilă parţial, este de dorit, este ideală, dar nu va fi niciodată realizată 100%. Este un scop nobil, dorit de elite şi de unii politicieni, dar de pus în practică o pune mulţimea. Aceeaşi mulţime care şi votează. Iar când apare un politician de genul lui Trump, care profită de slăbiciunea maselor, care începe să nu mai fie chiar atât de „politically correct”, mulţimea se dezlănţuie. De altfel, aceasta a fost şi cauza votului Brexit: discursul anti-imigranţi, anti-străini, anti-musulmani.
De fapt, votul din SUA confirmă ceea ce votul din Marea Britanie doar lăsa să se înţeleagă: conceptul de „politically correct” începe să moară. Politica asta de acceptare cu orice preţ a tuturor
pretenţiilor „celorlalţi” de către masa majoritară a populaţiei nu poate funcţiona din moment ce nu toţi cei ce se doresc integraţi se şi integrează. Enclavele formate de populaţiile minoritare în statele occidentale – musulmanii au cartierele lor, chinezii au cartierele lor, populaţia de culoare are cartierele ei etc – dovedesc că „politically correct” rămâne un concept şi atât. Evident, este şi vina majoritarilor, dar şi a minoritarilor. S-o spunem direct: există mulţi americani care s-au săturat de unii mexicani. Există francezi care s-au săturat de musulmani. Există britanici care s-au săturat de unii români. Există români care s-au săturat de rromi. Prin fiecare ţară există asemenea situaţii. Şi în fiecare ţară există politicieni care vor să profite de temerile oamenilor, de ignoranţa lor ori pur şi simplu de faptul că mulţi s-au săturat. Iar populiştii sunt întotdeauna apreciaţi, consideraţi că „au curaj să spună lucrurilor pe nume”, că sunt patrioţi etc. Iar de la populism lai extremism diferenţa este infimă.
Am mai spus-o: trebuie să ne pregătim de vremuri extrem de ciudate şi trist de asemănătoare cu cele petrecute nici acum 100 de ani. În Austria, extrema dreaptă, aia autentică, de factură nazistă, este la un pas să preia puterea. În Olanda, partidul de aceeaşi factură, care promite demolarea tuturor moscheelor, are creşteri fulminante în sondaje. În Franţa, extrema dreaptă va câştiga aproape sigur alegerile prezidenţiale de anul viitor – Marine Le Pen e favorita. În Polonia, puterea este deţinută de un partid cu înclinaţii extremiste şi ultracreştin pe deasupra (poate vă amintiţi că a dorit recent să interzică avorturile, inclusiv în cazul sarcinilor rezultate din viol). În Germania, mişcarea PEGIDA - antimusulmană - este una la nivel naţional.
Trump e doar începutul, iar Brexitul a fost prefaţa. Mulţi exultă, alţii sunt îngrijoraţi. Ceea ce va urma e greu de anticipat, dar va duce la un final de care ar trebui să ne fie groază. Tuturor.
