1. Un director şi-a dat demisia, de pildă. Fără un motiv clar sau... "din motive personale", cum se spune. Eu aş spune că era mai profitabilă funcţia de inspector decât cea de director. Fiindcă şpăgile sunt mai grase dacă te duci în inspecţie şi-i prinzi pe îmburgheziţii de patroni brăileni cu câte ceva în neregulă. Şi le convine şi ăstora, sărmanilor îmburgheziţi, să nu mai plătească amenzile grase către bugetul statului, ci şpaga regulamentară către buzunarul inspectorului. Şi, uite-aşa, directorul şi-a dat demisia din funcţie şi a redevenit inspector. Fiindcă, deşi are o funcţie mai mică, câştigă mai bine. Dar nu am dovezi pentru asta şi, fireşte, nu o să scriu numele directorului cu pricina.
2. Un bordel, două bordeluri. Sunt unul dintre cei care ar saluta legalizarea prostituţiei. Nu o să insist acum asupra motivelor, ci asupra faptului că, lucru despre care se vorbeşte doar pe la colţuri, în ciuda ilegalităţii, Brăila e plină de bordeluri. Despre proxeneţi şi prostituate nici nu o să mai pomenesc. Brăila e plină de lupanare, mascate sub aparenţa unor aşa-numite saloane de masaj mai mult sau şi mai mult erotic. Un taximetrist îmi povestea, zilele trecute, că un coleg de-al său a ajuns la "dermato" după ce a fost masat. Poate şi mai interesant este că salonul cu pricina, în care recent a avut loc şi un mic scandal cu parfum de interlopi, este la doi paşi de unul dintre sediile Poliţiei. Dar nu am dovezi pentru asta şi, fireşte, nu o să scriu numele bordelului - pardon! - salonului respectiv.
3-4-5... Taxe de şmecher la capătul liniilor de microbuz. Controale realizate în funcţie de şpagă la comercianţii din pieţe. "Producători" agricoli care, sub ochii îngăduitori ai unor şpăgari, vând tone de produse, deşi deţin un singur hectar de teren, la mama naibii. Profesori care meditează pe bandă rulantă, fentând statul la plata impozitelor şi şantajându-şi elevii la clasă. Un oraş corupt din cap până în picioare, în care se retrocedează teatre, case şi păduri mafiei cu gulere albe şi în care aproape toată lumea, de la vânzătorul din piaţă până la înalţi magistraţi ori funcţionari publici, e pusă pe învârteli, combinaţii şi căpătuială. Instituţii găunoase, conduse de indivizi cu cărţi de muncă falsificate şi legi aplicate în funcţie de şpăgi. Comunicate de presă seci, purtători de cuvânt muţi şi multă linişte. Oraşul tău. Despre care auzi, vorbeşti, dar nu prea citeşti. Dar nu am dovezi pentru toate astea şi, fireşte, nu o să dau numele oraşului.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.