• chiar dacă utilajele firmei gălăţene au dispărut din peisaj, iar circulaţia se desfăşoară fără restricţii pe ambele sensuri de mers, felul cum se prezintă stratul de asfalt turnat de „Tancrad” nu prea le convine oficialilor din cadrul Primăriei Brăila • din acest motiv, aceştia spun că nu vor recepţiona lucrarea până când nu vor fi eliminate toate tasările şi denivelările existente
Şantierul de pe Şos. Râmnicu Sărat, care le-a dat de furcă şoferilor brăileni pe toată durata verii şi a toamnei, s-a încheiat. De câteva zile, utilajele firmei „Tancrad” au dispărut din zonă, iar toată porţiunea dintre Str. Cazasului şi Liceul Agricol, pe care s-a săpat astă-vară pentru schimbarea unei conducte de canalizare este acoperită acum cu un strat nou de asfalt. S-ar putea spune că totul este gata şi lucrarea a fost deja recepţionată de Primăria Brăila, însă nu este deloc aşa. „Lucrurile nu sunt tocmai în regulă pe Şos. Râmnicu Sărat. Calitatea lucrării lasă de dorit în anumite locuri, iar până când nu se lămureşte problema nu facem recepţia finală. De exemplu, în zona semaforului de la «Selgros» avem o tasare în carosabil, iar între «Selgros» şi Liceul Agricol stratul de asfalt este foarte denivelat. Asta am observat eu la faţa locului, însă cel care va decide dacă lucrarea se încadrează în normele legale este dirigintele de şantier. Acesta va face măsurătorile şi calculele la faţa locului şi va da verdictul”, ne-a declarat Marius Temergan, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Brăila. Acesta spune că termenul de finalizare al lucrării prevăzut în contract este 31 decembrie 2016, deci constructorul ar avea timp să remedieze deficienţele constatate. Pe de altă parte, chiar şi Temergan recunoaşte că “Tancrad” nu poate face minuni în ceea ce priveşte calitatea stratului de asfalt turnat pe porţiunea unde s-a săpat pentru schimbarea canalizării, deorece tot carosabilul de pe Şos. Râmnicu Sărat, pe toată lăţimea lui, are probleme din cauza vechimii.
După cum v-am mai informat, şoferii brăileni s-au plâns încă de la începutul lunii noiembrie, când “Tancrad” turnase deja o parte din stratul de asfalt, pe traseul şanţului săpat astă-vară, că acest strat nou este mai denivelat decât cel vechi, de pe celălalt sens de mers. Atunci, directorul “Tancrad”, Lucian Stanciu, dădea vina pe apa de ploaie infiltrată în fundaţia străzii. “Din cauza ploilor din ultima perioadă, a crescut pânza freatică şi a «spălat» stratul de piatră ce acoperea conducta de canalizare, ducând astfel la apariţia tasărilor şi denivelărilor”, ne spunea, la jumătatea lunii octombrie, Lucian Stanciu, directorul firmei gălăţene.
Problemele legate de denivelările din noul strat de asfalt nu sunt singurele cu care s-au confruntat şoferii brăileni după începerea lucrărilor derulate de “Tancrad” pe Şos. Râmnicu Sărat. Reamintim că, pe parcursul verii, firma gălăţeană a fost amendată de patru ori consecutiv, cu amenzi în valoare totală de 5.250 lei (52,5 milioane lei vechi n.n.), pentru nesemnalizarea corespunzătoare benzilor de mers. Practic, din cauza lipsei indicatoarelor care să delimiteze corect benzile de mers, traficul ajunsese să se desfăşoare haotic, existând permanent pericolul producerii unor accidente grave.