„Noile” lucrări la podul peste calea ferată de pe Centura municipiului Brăila, care sunt programate să dureze până pe 31 august, chiar reprezintă o mare bătaie de joc, din toate punctele de vedere.
În primul rând, lucrările ar fi trebuit finalizate din aprilie, conform contractului. Nu s-a făcut asta, pentru că în România se poate. Iniţial, părea că sunt gata prin iunie. Suntem în august, iar la pod se lucrează din nou, de la finele lunii trecute, circulându-se pe o singură bandă - motiv pentru care se formează cozi uriaşe şi mulţi nervi. Explicabil şi deloc suprinzător.
În al doilea rând, ceea ce se face acum, numit pompos de către responsabilul direct, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), “montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor” pare mai degrabă o lucrare care ar fi trebuit făcută de la bun început, dar care, din motive care ne scapă, nu s-a efectuat. La faţa locului se vede foarte clar că s-a spart asflatul şi betonul de sub acesta, turnat la reabilitarea podului. Pare o lucrare care a fost uitată la vremea ei - crearea rosturilor de dilataţie, obligatorii la un asemenea pasaj, care au fost astupate cu beton şi asfalt. Cineva mai responsabil sau mai priceput de prin CNAIR, după finalizarea din iunie a lucrării, a realizat că „au dispărut” rosturile de dilataţie ale podului. De altfel, se vede că este o lucrare uitată, pentru că fuseseră deja trasate inclusiv marcajele definitive pe pod, cu alb (la o lucrare încă în desfăşurare se trasează marcaj provizoriu, cu galben).
Ceea ce se face acum se va efectua şi pe banda cealaltă - spargerea asfaltului plus a betonului şi montarea acelor sisteme care, văzute de la nivelul drumului, au forma unor traverse metalice pe toată lăţimea podului - recunoscute de regulă după diferenţa de nivel faţă de asfalt, în care îţi „rupi” maşina şi rinichii.
În al treilea rând, este o lucrare care, în mod normal şi responsabil, s-ar putea face în câteva zile, nu într-o lună şi ceva. Fac unii (prin ţări civilizate, evident) un pasaj întreg pe sub o autostradă în doar două zile, se puteau face şi 4 rosturi amărâte de dilataţie, dacă se dorea şi dacă se gândea cineva la şoferii prinşi în trafic, la timpul şi nervii acestora. Ritmul în care se lucrează este unul de-a dreptul revoltător, pentru că este clar că s-ar putea finaliza mult mai repede. Chiar nu e o lucrare care să necesite mai bine de o lună timp de execuţie.
Lucrarea de la podul de pe Centură reprezintă de fapt încă un fragment din imaginea generală a nepăsării totale şi a lipsei de profesionalism de la nivelul statului român.
