Dar românii s-au obişnuit să fie, de ani de zile, în coada clasamentelor ce conţin informaţii de natură economică şi financiară şi abia recent, pe fondul crizei, această stare de fapt - a unui veritabil regim low cost - a început să devină îngrijorătoare. Recesiunea îngroaşă rândurile şomerilor, care află cu această ocazie ce mică e suma primită ca ajutor acordat de stat, calculată pentru un salariu de câteva sute de lei. Piaţa slabă a locurilor de muncă favorizează joburile prost plătite, dar în schimb stimulează într-un mod foarte dur competenţa.
E adevărat că şomajul în creştere caracterizează toate economiile lumii, însă pe români îi afectează atât situaţia gri din ţară, cât şi problemele din restul Uniunii Europene, acolo unde peste două milioane de conaţionali au plecat în căutare de lucru. Din nefericire, în calitate de ultimi veniţi, sunt primii pe lista concedierilor.
Celor rămaşi în ţară le revine plata taxelor şi impozitelor, eventual şi a ratelor - dacă au apucat să contracteze credite. Proporţional cu veniturile, birurile de la noi sunt minuscule în comparaţie cu cele impuse vecinilor. Însuşi ministrul Finanţelor şi-a exprimat nu demult regretul că impozitele pe clădiri nu aduc mai mulţi bani la buget. Ne paşte o majorare? Premierul îl contrazice pe vistiernicul ţării şi susţine că nici vorbă de aşa ceva, deşi încă din prima zi a anului au fost mărite accizele unor produse.
Între timp, un nou model de taxare a fost preluat din alte ţări şi pregătit să intre în vigoare: coplata serviciilor medicale în reţeaua sanitară de stat. Deşi "reţeta" poate fi considerată de natură să submineze tradiţia atenţiilor, plăţile pentru diversele servicii medicale vor fi minuscule, cel puţin pentru început. Chiar şi aşa, măsura apare ca fiind una nepopulară, pentru că ea pune bazele unor noi reguli în acordarea asistenţei sanitare, ca serviciu plătit.
A mai rămas un singur model pe care statul român trebuie să-l preia de la ceilalţi membri UE (şi nu numai). Dacă banul public ar fi cheltuit în mod transparent, dacă miniştrii ar şti să explice cum şi pe ce se duc fondurile publice, dacă administraţiile locale ar putea să arate locuitorilor din orice aşezare ce s-a făcut cu banii strânşi din taxe, impozite şi amenzi, atunci cu siguranţă că autorităţile statului nu ar avea motive să se teamă că populaţia va ieşi în stradă bătând cu lingurile în farfurii şi castroane metalice. În caz contrar, regimul de viaţă low cost, ieftin, din România va da în clocot şi pierderile nu vor fi la fel de ieftine.
Low cost
Practic, o treime din populaţia ţării. Ar putea fi o măsură a sărăciei, dar Franţa este în acest caz cel mai bun contraexemplu, cu sistemul său generos de asistenţă socială. Celelalte state din vestul Europei sunt însă mai zgârcite în această privinţă.
