Localnică cercetată pentru distrugere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Localnică cercetată pentru distrugere

Potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, duminică, la ora 16.00, lucrători de Secţia 4 de Poliţie Rurală Ianca au fost sesizaţi despre incident de şeful dispozitivului de pază al unei societăţi comerciale de profil. Acesta a precizat că o localnică din satul Gabrielescu, comuna Bordei Verde, a dat foc la vegetaţia uscată de pe terenul ei, focul extinzându-se şi arzând o baracă din lemn care servea ca obiectiv de pază, în care se aflau mai multe bunuri. Prejudiciul urmează să fie stabilit ulterior.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro